Lansare de carte: Protestatarul. O istorie participativă de Adi Dohotaru

Dragi „personaje” ale cărții,
vă invit la lansarea volumului Protestatarul. O istorie participativă, pe care l-am publicat toamna aceasta la Editura Tracus Arte. Foarte mulți dintre voi apăreți nominal, alții ca „personaje” colective la evenimentele la care fac referire în eseuri. Lansarea cărţii are loc marţi, 6 noiembrie, ora 18.00, la librăria Book Corner din Cluj (str. Eroilor, nr. 15) în prezenţa criticului literar Alex Goldiş şi a sociologului Norbert Petrovici.

Volumul e structurat în trei capitole. Primul este despre activismul studențesc în jurul unei reviste studențești, Exi(S)T. Al doilea capitol, cel mai larg, este grupat sub o titulatură generică a dreptului cetățenesc la oraș. Al treilea descrie manifestațiile din ianuarie-februarie 2012 și cum le-am văzut continuate de mici grupări protestatare.
De de coperta 4: Protestatarul. O istorie participativă descrie posibilitățile întrevăzute ale unei democrații participative dintr-o perspecti­vă activistă temperată adesea de auto-ironie. Exemplele de nesupunere civică, serioase și ludice deopotrivă, ilustrează potențialul formării unor mișcări asociative ce se vor multi­plica și întări dacă vom continua să reflectăm mai adânc asupra incongruențelor dintre un sistem capitalist și oligarhic, care a acaparat sfera relațiilor publice și private, și democrație, ca forum social cu acces egal. Conștientizarea acestor contradicții, incipientă în spațiul românesc și vizibilă la manifestațiile din iarna anului 2012, va conduce la conturarea unor coagulări contestatare mai ferme la adresa actualelor dezechilibre de putere.
Al vostru,
Doho Quijote

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress