BRITISH DOCUMENTARY 2012 – Ediţia a III-a
Centrul de Cultură Urbană CASINO (Parcul Central Cluj-Napoca), în perioada 10-30 noiembrie, de la ora 19.00 în timpul săptămânii şi de la ora 18.00 sâmbăta.
Intrarea este liberă.
PROGRAM FILME
10 noiembrie – „The War You Don’t See”
13 noiembrie – „Marathon Boy”
14 noiembrie – „The Joy of Stats”
17 noiembrie – „My brother the Islamist”
20 noiembrie – „Elgar: The Man Behind the Mask”
21 noiembrie – „Guilty Pleasures”
23 noiembrie – „Leonard Cohen”
24 noiembrie – „Between Life and Death”
28 noiembrie – „Body Snatchers of New York”
30 noiembrie – „The Arbor”
Pe tema câtorva dintre aceste filme vor avea loc şi dezbateri la Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. – 6).
PROGRAM DEZBATERI
12 noiembrie – „Fratele meu, islamistul”
19 noiembrie – „Războiul invizibil”
26 noiembrie – „Bucuria statisticii”
DESCRIERE FILME
10 noiembrie – „Războiul invizibil” / „The War You Don’t See” (2010, regia: John Pilger, 96 min.)
„Războiul invizibil” dezvăluie şi, nu de puţine ori, demască rolul extrem de important al presei internaţionale în modul şi perspectiva din care publicul primeşte informaţii despre războaiele purtate de puterile occidentale în ultimul secol – primul şi al doilea război mondial, războaiele purtate de Statele Unite ale Americii în Vietnam, războaiele recente din Iraq şi Afganistan.
Un film despre manipulare mediatică, despre controlul presei de către guverne, despre propagandă şi despre etică şi moralitate, despre pactul dintre putere şi presă, „Războiul invizibil” este realizat de un fost jurnalist, John Pilger, el însuşi reporter de război, câştigător al premiilor BAFTA şi Emmy pentru documentarele realizate.
Într-un ton ferm, cu adevăruri dure, spuse fără menajamente, acest film se doreşte o trezire la realitate pentru spectatorii săi, victime ale unei iluzorii libertăţi a presei şi ale unui fals acces la informaţie.
13 noiembrie – „Micul maratonist” / „Marathon Boy” ( 2010, regia: Gemma Atwal, 90 min.)
„Micul maratonist” este o poveste adevărată din acea parte de lume a Indiei aflată într-o dezumanizantă sărăcie, în care copiii sunt o sursă de câştig, fiind vânduţi sau exploataţi de către proprii părinţi şi de către reţele mafiote locale. Protagonistul filmului este unul dintre aceşti copii, care, însă, va ajunge o adevărată vedetă în postura de cel mai tânăr maratonist din India. Cel care îi schimbă destinul şi care îşi schimbă astfel şi propriul destin este o figură aproape eroică, un om care poate aduce speranţă pentru aceşti copii destinaţi decăderii.
Filmul este o istorie tragică despre cât de mult poate învinge binele într-o lume fundamental a răului.
14 noiembrie – „Bucuria statisticii”/ „The Joy of Stats” (2010, Dan Hillman, 60 min.)
Prezentat de profesorul suedez Hans Rosling, „The Joy of Stats”, acest film povesteşte într-un mod absolut captivant şi tonic istoria statisticii, nenumăratele utilizări şi foloase aduse de aceasta şi, totodată, ne arată în ce măsură lumea de astăzi se bazează pe statistici şi se dezvoltă în acord cu acestea.
Statistica nu este doar cifre, ea pune lucrurile într-o lumină nouă, în mai multe lumini diferite şi poate fi şi o ştiinţă veselă, nu doar utilă.
17 noiembrie – „Fratele meu, islamistul” / „My Brother the Islamist” (2011, regia: Robb Leech, 60 min.)
Lumea aşa cum o cunoaştem sau credem că o cunoaştem se îndreaptă uneori în direcţii neaşteptate; ca reacţie la diverse probleme sociale, nu puţini tineri britanici, albi, se convertesc la islam şi se alătură unor grupuri extremiste care militează pentru transformarea Marii Britanii într-un stat islamic, guvernat de Sharia – legea musulmană.
Filmul încearcă să găsească răspunsuri şi explicaţii pentru acest fenomen îngrijorător, alăturând punctului de vedere al acestor protestatari pe cel al familiilor acestora, analizând faptele şi situaţiile din perspective diferite.
20 noiembrie – „Elgar – omul din spatele măştii” / „Elgar: the Man Behind the Mask” (2010, regia: John Bridcut, 90 min.)
Realizat de John Bridcut, autor al mai multor documentare despre compozitori britanici, acest film este dedicat celebrului Edward Elgar, punând în balanţă imaginea publică a muzicianului, de gentleman perfect, cu unele evenimente din viaţa sa privată, mai puţin lăudabile.
Filmul a primit premiul BAFTA pentru coloană sonoră în 2011.
21 noiembrie – „Plăceri vinovate” / „Guilty Pleasures” (2010, regia: Julie Moggan, 86 min.)
Romanele de dragoste pot fi o plăcere nevinovată, uneori chiar vinovată şi, se pare, un mod de viaţă.
„Plăceri vinovate” ne prezintă un scriitor de astfel de romane, care îşi doreşte, mai mult decât orice, să fie absolut singur, un fotomodel care pozează pentru romanticele coperţi ale acestor cărţi, dar care nu a avut o relaţie de dragoste de mai mulţi ani, o cititoare hotărâtă să transforme în realitate poveştile din romane, o altă cititoare care îşi modelează aşteptările după întâmplările citite.
Mai mult decât o plăcere, lumea cărţilor ajunge să fie o evadare şi un surogat pentru neîmplinirile din viaţa adevărată, cu un număr impresionant de adepţi – una dintre editurile britanice de profil vinde anual peste 200 de milioane de romane de dragoste, în 109 ţări.
23 noiembrie – “Leonard Cohen” / “Leonard Cohen – Bird on a Wire” (2010, regia: Tony Palmer, 106 min.)
Regizorul britanic Tony Palmer a filmat cea mai mare parte a documentarului în timpul turneului european al lui Leonard Cohen din 1972.
Considerat a fi pierdut timp de 38 de ani şi reconstituit în 2010, filmul reprezintă un portret surprinzător, atent şi impresionant al unui artist extraordinar.
Tony Palmer este autorul unui număr impresionant de filme dedicate unor personalităţi muzicale, atât din lumea muzicii rock, cât şi din lumea muzicii clasice. Este câştigător a peste 40 de premii internaţionale, printre care şi BAFTA şi Emmy.
24 noiembrie – „Între viaţă şi moarte” / „Between Life and Death” (2010, regia: Nick Holt, 50 min.)
Un documentar impresionant despre responsabilitatea de a alege între viaţă şi moarte pentru victimele unor tragice accidente rutiere, în care se pune întrebarea până la ce punct viaţa merită trăită atunci când ea înseamnă doar a respira şi nimic mai mult.
Cu imagini nu de puţine ori şocante, „Între viaţă şi moarte” aduce spectatorul în faţa unor forme extreme de suferinţă umană.
Regizorul Nick Holt a primit premiul BAFTA la categoria „Documentar”, în 2011, pentru acest film.
28 noiembrie – „Jefuitorii de trupuri din New York” / „Body Snatchers of New York” (2010, regia: Toby Dye, 61 min.)
La limita macabrului, acest documentar urmăreşte traseul unei afaceri ilegale de milioane de dolari, cu ramificaţii internaţionale: traficul de ţesuturi umane provenite din cadavre.
Faptele prezentate sunt şocante, motivaţiile şi justificările celor implicaţi oscilând între necesitate medicală, progres al ştiinţei şi bune intenţii, în timp ce investigaţiile poliţiei arată o înşiruire de ilegalităţi comise cu un incredibil cinism.
30 noiembrie – „The Arbor” (2010, regia: Clio barnard, 94 min.)
Documentarul reconstruieşte ultimii ani ai scriitoarei Andrea Dunbar prin mărturiile fiicei sale, Lorraine, şi a altor membri apropiaţi ai familiei. Filmat chiar în imprejurimile Brafferton Arbor, strada din Bradford pe care a locuit Andrea, documentarul este o poveste incomodă si captivantă despre dependenţa de droguri, violenţă, rasism, abandon familial, ranchiună şi neputinţa de a ierta.
Filmul i-a adus regizoarei Clio Barnard o nominalizare la premiile BAFTA 2011 (secţiunea Debut), premiul pentru cel mai bun documentar în cadrul Grierson Awards 2011 şi pentru cel mai bun scenariu în cadrul London Evening Standard Film Awards 2010.
Detalii pe www.britishcouncil.ro/britishdocumentary.
larisa papuse, vezi ca afisul nu e bun.
induci oamenii in eroare!
🙂 mersi Horea