Critical Mass de octombrie

Vineri, 26 Octombrie 2012, ora 17.00, Piața Unirii

CRITICAL MASS este un eveniment care se desfăşoară la scară globală, în ultima vineri a fiecărei luni. Născut oficial sub acest nume în San Francisco, pe 30 Octombrie 1992, marşul este vocea milioanelor de biciclişti (şi nu numai) cerându-şi dreptul la o infrastructură urbană, respect şi siguranţă în trafic.

CLUJul a avut în ultimii ani o creştere considerabilă a numărului de biciclişti, în ciuda unui relief nefavorabil şi a unei structuri stradale dominată de haos şi constrângeri. Această creştere ar fi f

ost considerabil mai mare cu un sprijin real al autorităţilor locale, însă răspunsul acestora rămâne la nivel de promisiuni sau soluţii de mică anvergură, tratate superficial.

Haideţi vineri în număr cât mai mare, ca să le amintim că:
– pistele de biciclete sunt cea mai eficientă şi rapidă soluţie pentru încurajarea traficului alternativ, decongestionarea traficului central şi un oraş mai prietenos şi mai frumos
– în trafic, un biciclist are aceleaşi drepturi ca un şofer şi ar trebui să se poată bucura de acestea în siguranţă
– ne-am săturat de parcări peste parcări, acoperind centrul istoric şi acaparând orice urmă de spaţiu public
– o linie pe trotuar nu este pistă de bicicletă

NU BLOCĂM TRAFICUL, SUNTEM TRAFICUL!
Ideea centrală a Critical Mass-ului rămâne să sărbătorim plăcerea unei plimbări cu bicicleta, aşa că vino cu o rezervă sănătoasă de voie bună şi un zâmbet mare pe buze.
În măsura în care se pot integra în pluton, este încurajată participarea oricărei forme de transport nemotorizat (skate, longboard, role, etc.). Evenimentul este organizat astfel încât să poată primi participanţi de toate vârstele.
Sunt încurajate excentricităţile vestimentare, fluiere, zurgălăi, bannere, steaguri, stickere şi afişe lipite unde ţi se pare de cuviinţă. Sau ce vă mai trece prin cap.
Evenimentul nu are organizatori, autorizaţie sau escortă din partea poliţiei. Traseul nu este prestabilit. Event-ul se va încheia unde a început, în Piaţa Unirii.
În trafic, nu uitaţi să zâmbiţi şi să încurajaţi o atitudine pozitivă.

REGULI GENERALE
În măsura în care este posibil şi ne permite şoseaua, o să încercăm să ne integrăm armonios cu traficul, acordând prioritate serviciilor de urgenţă (Salvare, Pompieri).
Mențineți plutonul compact, umpleți spațiile goale.
Nu circulați pe contrasens.
Rămâneți calmi, noi ne distrăm, ei nu.

Informaţi-vă prietenii şi cunoştinţele, promovaţi anunţurile de facebook, distribuiţi fluturaşi și afișe. Ajutaţi-ne să ajungem la masă critică.

DESCARCĂ fluturaș și/sau afiș: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.165841066888789.37128.100003886902585&type=3

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress