Gone wild – cronica de film

In cea de-a treia zi de festival a fost proiectat filmul lui Dan Curean, pe care clujenii îl cunosc de la facultatea de film şi televiziune, Gone Wild, o poveste frumoasă cu o notă tristă despre caii sălbaticiţi din Delta Dunării şi coexistenţa cu omul.

În peisajul pustiu al deltei, documentarul urmăreşte herghelia de cai sălbatici pe parcursul mai multor ani, în urma întălnirii întâmplătoare cu Ivan (cel năzdrăvan), un băiat de 9 ani din satul Letea, a cărui prezenţă caii din pădure ajunseseră să o accepte. Alături de Ivan sunt conturate alte două personaje care ajung să joace un rol important în povestea cailor – Mugur, îmblanzitorul de cai, „venit de departe ca să vadă caii sălbatici”şi Baba Dochia, femeia singură, nu degeaba poreclită vrăjitoarea satului, care îşi recăştigă bucuria vieţii odată cu venirea lui Mugur.

În urma închiderii fermelor comuniste din deltă, animalele abandonate fie îşi găsesc sfârşitul, fie se adaptează. Caii, rămaşi fără stăpân, se regrupează in pădure, se înmulţesc şi după doar 20 de ani, în Delta Dunării, unde sute de ani trăisera herghelii sălbatice înainte să fie domesticite, se fromează o populaţie sălbatică de căteva sute de cai. „În deltă se naşte defapt un alt del de mustang.”
Satul Letea, învecinat cu pădurea în care trăiesc caii, este un alt bătrân abandonat şi pe moarte. Şomajul şi sărăcia duce la alcoolism şi familii destrămate, probleme sociale care duc la depopularea înceată dar sigură a satului. Foarte expresiv a fost comentariul naratorului „La Letea oamenii sunt pe cale de dispariţie” peste imaginea unui cal hoinărind prin ruinele unei case părăsite. În mod cert Letea nu este singurul asemenea sat în deltă, toată zona deltei fiind afectată de aceleaşi probleme.
În prima parte a filmului, discret, este anunţat un pericol – plângerile autorităţilor locale faţă de cai, care ar afecta ecosistemul pădurii, zonă protejată prin lege. Peste noapte, în Letea apare un camion plin de ţevi. În mai puţin de o săptămână se mobilizează câteva sute de oameni şi organizează o vânătoare masivă de cai. Cai sunt hăituiţi, închişi într-un ţarc, bătuţi şi răniţi, urmând să fie urcaţi într-un vagon ce avea să îi transporte la un abator în Brăila. Povestea pare a avea un sfărşit tragic. Încercările lui Mugur de a apela la solidaritatea comunităţii online, la cea a cunoscuţilor şi prietenilor din toată lumea, împreună cu atenţia mass mediei, insă, dau roade. Unii mai ţinem minte campania virală foarte spontană din 2011 care a avut într-adevăr efect şi a ajutat la salvarea cailor sălbatici de măcel. Autorităţile, la presiunea mediei, opresc transportul şi caii sunt eliberaţi.

Filmul se încheie cu discursul lui Mugur despre fascinaţia lui pentru cai, în fond, o fascinaţie pentru libertate pe care instinctul, împreună cu un simţ pentru poezie, o canalizează într-o afecţiune puternică faţă de un animal.
Am folosit voit termenul de „poveste” în descrierea unui film documentar, fiindcă este într-adevăr structurat şi narat asemănător unei poveşti, Mugur este un real protagonist, Baba Dochia, neavînd o implicare directă în soarta cailor, îi dă viaţă satului, portretizat în tonuri grave de gri, creând o mitologie locală. M-aş aventura să susţin că personajul cel mai complet este anti-eroul Ivan, care suferă o schimbare de-a lungul timpului – el este cel care în perioada inocenţei conduce echipa de filmare către cai; mai târziu, surprins în timpul vînătorii chinuind caii din ţarc, el pare să îşi aducă aminte de prietenia lui din copilărie cu caii şi brusc o ia la fugă, ascunzăndu-se de camerele de luat vederi.

Filmul nu provoacă doar problema coabitării dintre om şi natură în ecuaţie sunt puse problemele mărunte ale omului, potenţialul acestora de a duce la distrugere şi liberul arbitru, făcând mesajul mult mai coerent şi elaborat. Povestea s-ar putea repeta oricând şi, fără a intervenţia unor oameni ca Mugur sau a tuturor celor care s-au implicat într-o singură zi pentru salvarea unei frumuseţi naturale, sfârşitul ar putea fi tragic