Floex este unul din cele mai importante proiecte muzicale venite din Cehia. Cu un nume sonor, Tomáš Dvořák îmbină cu inteligenţă muzica cu artele vizuale şi compoziţia de soundtrack-uri pentru film şi jocuri. I-am luat un interviu că să marcăm concertul lui de diseară de la Fabrica de Pensule din cadrul festivalului Soundczech. Şi ca să vă punem şi mai mult pe jar, Tomáš ne-a oferit 3 albume digitale pe care să le oferim celor mai înflăcăraţi/e fani / fane. Ce trebuie să faceţi? Citiţi interviul:
1. Care e, în momentul de faţă, diferenţa dintre muzica lui Tomáš Dvořák şi Floex?
Floex e o proiecţie a muzicii mele, a activităţilor mele. Trebuia să separ asta de munca mea pentru imagine (filme şi jocuri), pentru că în acel caz încerci să găseşti cea mai potrivită formă şi serie de emoţii pentru tonul general al proiectului, care e adeseori diferit de sentimentele personale sau de ceea ce aş face în cazul proiectelor mele muzicale autonome.
Pe de altă parte, mai nou simt această separare ca un fel de deconcentrare a energiilor. De exemplu, mi-a fost greu să explic oamenilor cărora le plac coloanele mele sonore (Machinarium OST, Samorost etc.) că Floex şi Tomáš Dvořák sunt una şi aceeaşi persoană, aşa că cred că o să lansez următoarele lucruri doar sub numele de Floex.
2. Care dintre ei o să concerteze la Fabrica de Pensule şi în ce formă: one man show sau cu o trupă?
Venim ca trupă completă, patru oameni. Sára Vondrášková – la voce, Jirka Javůrek – b-clarinet, bas clarinet, midi clarinet, Marián Petžela – tobe, iar eu la clarinet şi la electronice. De asemenea sunt foarte bucuros că inginerul nostru de mixaj cel mai bun, Dominik Pecka, vine cu noi.
Pentru mine e un câmp foarte interesant ce deschide posibilităţi entuziasmante în muzică. E lucrul care nu îmi dă pace de câţiva ani. Eu de fapt studiam arte multimedia la Academia de Arte Vizuale de aici, din Praga, şi am realizat mai multe proiecte ce au explorat asemenea posibilităţi. Într-un proiect, de exemplu, muzica era generată de culorile maşinilor ce treceau printr-o intersecţie (Crossroad), iar în altul oamenii aveau nişte lanterne speciale care puteau emite fascicule de lumină în culori primare şi, concentrându-le lumina pe ecran, puteau crea muzică împreună cu muzicienii de pe scenă (RGB).
Cel mai nou proiect e unul realizat cu prietenul meu, Dan Gregor. Oamenii pot crea o simfonie audio-vizuală indicând diferite decoraţii din biserică. Folosind noile media şi combinând sunete, proiecţii şi mapping, Archifon II a fost o nouă şi surprinzătoare metodă de a percepe detaliile arhitectonice din jur. Vizitatorii interacţionează cu instalaţia utilizând un pointer laser pentru a face ca anumite detalii de arhitectură să se lumineze şi să rezoneze. Vă invit să vizitaţi site-ul meu, www.floex.cz , pentru informaţii mai detaliate.
4. Care e cea mai mare diferenţă între proiectele comandate (game soundtracks) şi cele proprii? Cum le abordezi pe fiecare?
Sper că am răspuns la întrebarea asta mai devreme, măcar în parte. Muzica pentru coloane sonore e de multe ori mai abstractă, iar atenţia cade pe a încerca şi a reuşi să exprimi cu o emoţie potrivită ceea ce se găseşte în imagine. Muzica semnată Floex e cea mai mare provocare pentru mine, e un proces de explorare a sinelui care nu se încheie niciodată. Ceea ce reuşesc să exprim sub formă muzicală e cea mai concentrată formă de energie.
5. Dacă ar fi să foloseşti doar trei adjective ca să te defineşti ca artist, care ar fi acelea?
Imaginativ, profund (caut emoţii reale), concentrat.
6. Care e locul tău în peisajul muzical actual: eşti mai aproape de blogosfera cool sau de mediul muzicii clasice?
Cred că sunt mai degrabă foarte entuzismat în ceea ce priveşte posibilităţile Internetului. Îţi dă o libertate artistică şi o independenţă mult mai mari.
7. Care ar fi profilul fanilor tăi? Ce vârstă au, cu ce se ocupă, ce altceva mai ascultă?
25-30 de ani, brunetă, călăreşte cai, spirituală şi sensibilă şi ascultă Lusine, Arve Henriksen sau Grizzly Bear.
8. Ce părere ai despre ultimul album Grizzly Bear?
Haha! Da, au comis-o din nou, e minunat! Cred că sunt unii dintre cei mai mari songwriter-i ai timpurilor noastre! (dacă vrei să câştigi albumul Floex – Zorya în format digital, împărtăşeşte-ne la comment-uri track-urile tale preferate de la Grizzly Bear şi Floex, primele trei intrări câştigă)
9. Ce anume asculţi chiar în momentul ăsta?
Pe lângă Grizzlies, mai înainte menţionaţi, noul album John Tejada e grozav. Are un simţ incredibil pentru sunet, îmi aminteşte de albume clasice, vechi, de la Orbital, dar într-o formă mai minimalistă. Am luat de la capăt muzica lui Steve Reich, dar mai ales ultimul lui album de la Nonesuch. De asemenea, noul Nathan Fake e grozav, iubesc casa de discuri Border Community.
10. Ce trupe ceheşti ne recomanzi?
Cred că scena muzicală cehă e foarte interesantă şi că are sunetul ei specific. Mai delicat, mai melancolic şi foarte muzical. Trupe precum Fiordmoss, Dikolson, Dva, Vladimir Vaclavek, Zrní, Eost, Otk, Iva Bitova, Khoiba sunt printre preferatele mele.
Vineri, 12 oct. Floex va concerta la Fabrica de Pensule în Sala Studio (et. I). After-party-ul va fi prestat de amicul Andrei Sîncrăian, chitaristul de la Quantum Drive şi Lights Out!
Sorry, comments are closed for this post.