Sincer să fiu, niciodată n-am fost un fan Roxette, au trecut pe lângă urechea mea aşa cum trec majoritatea melodiilor de la Europa FM: n-aş caut-o pentru că sigur o s-o mai aud. Ei bine, spre ruşinea mea (?!) am scris ‘roxette’ în tab-ul google pentru prima dată acum, pentru a scrie acest text. In aceste condiţii acesta este un review de la un profan, pentru că la concertul de pe Cluj Arena  au venit fane convinse, care ştiau ca pe apă toate versurile. OK, dansau cam nasol, gen Janis, dar asta nu se pune pentru că eu nici nu dansam, nici nu ştiam cap-coadă vreun vers! Mă întrebam constant: ‘Si piesa asta este a lor?’ Nu cred că m-ar contrazice cineva dacă aş zice că fiecare piesă Roxette te transpune automat în atmosfera anilor ‘90 sau dacă aş spune că genericul Friends parcă ar fi compus chiar de ei, la fel cum n-ar fi deloc deplasat să-mi imaginez că dacă radioul ar fi fost inventat cu puţin înainte de aceasi ani ‘90 prima piesă on air ar fi fost ceva de la Roxette. Sound-ul lor concentrează tot ce înţelegem acum prin sintagma radio-friendly. Şi aşa probabil au înţeles şi cei care s-au gândit să organizeze acest concert: ‘Cum adunăm 30.000 de oameni pe stadionul din Cluj?’. Au fost pe aproape, doar că n-au luat în considerare snobismul recunoscut al publicului clujean: trupa asta e prea veche, n-o ascult, e expirată, e prea scump, o să-i văd altundeva, nu-mi place stadionul etc. Vorbind serios acum, vreau să zic că la Cluj avem o problemă: nu avem cale de mijloc, ori ne plac trupe super-underground, ori suntem ultimii habarnişti şi acceptăm involuntar spălarea pe creier mainstream via Radio Zu.

Les Elephantes Bizzares au apărut primii pe scenă cu penibilul lor motto, ‘Trompa sus!’. Era ora 19:00, soarele pe cer, unii îl primeau şi direct în faţă, cum dracu să ai trompa sus?! Au cântat preţ de vreo 45 minute de la cele mai simpliste piese până la încercări mai interesante, spre final. Îmi vine să zic că m-am săturat de apariţiile în ultimul hal de cool, cu metode de marketing ‘citite’ mai ales pe la trupele britanice pe val cel putin acum 10 ani. Oare mai au rost clinciurile funky în rock-ul alternativ?! Dar asta e altă discuţie…

Grimus, deşi cu un efort somofor cam scremut, au subtilităţile lor. Băieţii ăştia ştiu cum să se folosească de muzică. De exemplu joi, pe Cluj Arena, la piesa cu duetul celebru de pe Egretta, au folosit un bass care omogeniza în aşa hal atmosfera încât celor mai puţin veniţi pe la concertele lor, le suna cel puţin dubios. Recunosc că aş putea găsi o scuză logică oricărei mişcări dar spuneţi voi dacă nu s-ar potrivi o interpretare mai dark a piesei omonime de pe cel de-al II-lea album Grimus. Şi sună foarte dark, singura problemă a fost că piesa de după tot cu acelaşi bass a demarat. Să fii fost doar o fericită eroare?! Nu cred că mai contează.

SETLIST:

Dressed For Success
Sleeping In My Car
Big Love
Spending My Time
Stars
She’s Got Nothing On (But The Radio)
Perfect Day
Things will never be the same
It Must Have Been Love
Opportunity Nox
7Twenty7
Fading Like A Flower
Crash! Boom! Bang!
How Do You Do!
Dangerous
Joyride
Listen To Your Heart
The Look