Interviu: YellLow & Lights Out!

YellLow și Lights Out! vor concerta full electric joi în Control. Din surse sigure am aflat că clujenii au pregătite două piese în premieră pentru această escapadă văratecă la București. Bonus, a doua zi la ora 19:00, LO! își vor lua rămas bun de la capitală printr-un scurt acustic la Librăria Bastilia. Pentru a afla mai multe detalii din viața tinerilor, slicker i-a luat la întrebări:

1. Joi şi vineri (Lights Out!) aveţi concerte în Bucureşti. How do you feel about that?

Oana Pop (LO!): De-abia aşteptăm! Ultimele săptămâni  ni le-am petrecut prin sala de repetiţii şi ne e dor de energia unui concert bun. Am avut parte şi de un warm-up simpatic acum 2 săptămâni, la Casa TIFF, so we have great chills pentru Bucureşti. Pentru ambele seri! Ne vedem!

2. Cu ce îi „ameninţaţi” pe bucureştenii care vor veni la concertul din Control?

Andrei Sîncrăian (LO!): Cu texturi psihedelice.

3. Ce trupă v-ar plăcea să cânte un cover Lights Out!/YellLow şi la ce piesă?

YellLow:  Massive Attack ar face un „Crimson” aparte. YellLow face deja un „Teardrop”- outro grozav.

Andrei Bobiş (LO!): Metric la „Braille„.

Andrei Sîncrăian (LO!): Twin Shadow la „Control”.

Teo Retegan (LO!): Katy Perry – „Origin„. That would be funny.

Oana Pop (LO!): Întotdeauna mi-am dorit să ascult piesele „Braille” şi „Origin” ca om în faţa scenei la un concert Lights Out! (nu-mi place cuvantul „spectator”).  Deci aş vrea, într-o zi, să ne văd pe noi. Dacă Billy Martin s-ar întâlni cu Brian Eno şi la clape ar veni Philip Glass, i-aş ruga să se joace mult cu „Origin”.

4. Hai, recunoaşteţi: din punct de vedere muzical, care sunt guilty pleasure-urile voastre?

YellLow: Kanye West şi Azaelia Banks (212) sunt adânc implantaţi în subconştientul nostru  şi au trecut de la guilty pleasures la role models. Motivul este simplu: sunt artişti cu atitudine care reinventează scena muzicală as we speak. În concertul de joi din Control publicul va avea ocazia să guste un pic din amândoi , sub forma unor mash-up’uri YellLow Soundsystem.

Teo Retegan (LO!): Sincer, sunt foarte multe. O groază de trupe punk-emo-screamo din perioada mea well… emo. În afară de astea, cea mai amuzantă piesă de la mine din playlist e una de la Nicki Minaj, „Did It On’em”.

Andrei Sîncrăian (LO!): Mie unul tot timpul mi-a plăcut să îmi scutur funduleţul pe Chic – „Le Freak”.

Andrei Bobiş (LO!): Cred ca The Joy Formidable – „A Heavy Abacus”. Pe piesa asta mă trezeam al naibii de vesel într-o vreme.

Oana Pop (LO!):  Eu îmi imaginez că sunt negru ca să pot cânta funk. Nu ştiu dacă merge, dar mă simt bine.

5. Povestiţi-ne o fază funny de la repetiţii.

Andrei Bobiş (LO!):  O fază funny? Cred că toţi ar povesti momentul în care m-am aşezat pe lângă un scaun de la sală şi am împrăştiat cafeaua tuturor pe jos dintr-o singură mişcare.

YellLow: Radu are non-stop şliţul desfăcut. Începem să credem că îşi iese din fire des.

6. Dacă Lights Out!/YellLow ar apărea pe coperta unei reviste de scandal, care ar fi headline-ul?

Teo Retegan (LO!): Dacă ar fi sa apărem pe coperta unei reviste de scandal, apariţia ar fi pur întâmplătoare. De exemplu: mă lovesc de o  „vedetă” din greşeală şi ea mă acuză că am încercat să o omor. În orice caz, trebuie să fie ceva megastupid, care nu are legătură cu muzica. Ori să câştigăm la loto, ori să omorâm, chipurile, pe cineva. Astea sunt singurele variante.

YellLow: Inna concediată: noul iepuraş al trupei YellLow este Bianca Drăguşanu!

7. Nu vă supăraţi, sunteţi hipsteri?

Andrei Sîncrăian (LO!): Nu e cam mainstream să întrebi asta?

YellLow: Nu-i rău să o arzi hipster, rău e să want to be a hipster. E uşor să vezi diferenţa . YellLow e oldschool classy, trip-hop-ul a murit şi electro-pop-ul nostru e doar de faţadă . O să ieşim din dulap în curând! 😉

8. Pe scena cărui festival aţi dori cel mai mult să ajungeţi?

YellLow: Main Stage la Werchter , Lollapalooza sau Glasto. Realizabil este Szigetul , care e super-fest, şi realizat deja a fost B’estfestul .

Andrei Bobiş (LO!): Zilele Bistriţei. Sau Glastonbury.

9. Cum vă imaginaţi voi prototipul fanului Lights Out!/YellLow?

Teo Retegan (LO!): Nu ştiu, nu va exista niciodată un prototip al fanului Lights Out!, pentru că muzica e făcută astfel încât să poată fi interpretată, sucită şi întoarsă în aşa fel încât să se muleze pe oameni cu tot felul de personalităţi. Cred că e prea devreme, totuşi, ca să fiu în măsură să răspund la această întrebare. Poate peste 2 ani.

YellLow: Gagică mişto, sexy, Paris-Fashion-Weekend, dar mai inteligentă, îndrăgostită de Luiza. Băieţii îşi ascund balele, evident.

10. Pentru Lights Out!: Ce le transmiteţi celor care v-au votat în cadrul concursului Rode Rocks [http://www.rodemic.com/roderocks/lights-out]? Dar celor care nu?

Oana Pop (LO!):  Mult, mult drag, şi dacă vreodată e să ajungă în vreo chestie asemănătoare, bazată pe sistemul ăsta de vot (care ne e destul de nesuferit, sincer), tell us, and we’ll help. Pe cei ce nu au votat (încă), îi indemn să asculte piesa. Mersi!

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress