MUSHROOM STORY, Uni-form & Mi$ma$ @ Gambrinus

MUSHROOM STORY sunt consacrații pionieri ai funk rock-ului clujean, tineri și neliniștiți încă din 2004. Cei patru au lansat deja 2 albume, au fost în numeroase turnee și au urcat pe scenele unora dintre cele mai mari festivaluri autohtone. O prezență îndrăgită și familiară, MUSHROOM STORY ne va încânta cu o nouă poveste muzicală în seara de 16 iunie, dând startul ultimei seri din cadrul festului.

UNI-FORM și-au făcut apariția recent pe scena locală, membrii având deja un bagaj consistent de experiență muzicală. Băieții vor concerta a doua oară pe scena din Gambrinus Pub, riffurile proaspete de rock alternativ ale acestora dovedind încă o dată că muzica nu are vârstă, fiind mereu capabilă să renască sub alte forme și alte componențe.

Mi$MA$ s-a născut din pasiunea lui Kiddiez și Norbi pentru muzică electronică. Cei doi au mixat de numeroase ori în diferite localuri clujene, playlist-ul acestora cuprinzând o gamă largă de artiști, ritmurile alerte create reușind mereu să întrețină o atmosferă incendiară oriunde s-ar afla. De data aceasta, ei vor fi alături de noi în a treia zi din ALTERNATIVE GAMBRINUS FEST.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress