TIFF soundtrack coverage: INNI

Una din temerile mele de factură socială este să fiu pus în situația de a descrie specific, precis și realist ceva ce este perceput diferit de fiecare individ în parte. Din punct de vedere muzical, Sigur Rós are o frumusețe naturală, ușor de apreciat chiar și de un Ion Ionescu aflat în lipsa unei afinități pentru genuri sofisticate, acesta fiind lucrul care i-a plasat pe islandezi pe harta mondială a muzicii secolului nostru. Ei sunt un exemplu edificator pentru faptul că muzica și mesajul acesteia ajung în siguranță la destinatar, chiar dacă unele canale (precum limbajul) sunt strangulate de limitele cunoașterii umane. Post-rock ambiental, spun ei că se cheamă genul; eu spun că misterul și atmosfera pe care această muzică reușește să o construiască e prea personală ca să merite o simplă etichetă aplicată steril și superficial de către un critic muzical care se zvârcolește în pat de nesomn, bântuit de regretele unei erori în ceea ce privește precizia încadrării imediate a sunetului în nișa aferentă.

Am făcut cunoștință cu această trupă la ediția din 2008 a Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde (la insistențele unui prieten de-al meu) am vizionat Heima. După cum sugerează și titlul, filmul surprinde o serie de concerte restrânse din Islanda susținute după revenirea în locurile natale a membrilor, după o serie de turnee mondiale extenuante. Atmosfera redată este pur și simplu incredibilă: oameni simpli, cu pulovere croșetate stau întinși pe iarbă, fiind aflați într-o continuă mișcare browniană generată de zâmbete luminoase și gesturi dezinvolte, așteptând începutul spectacolului. Atmosfera primitoare și prietenoasă conferă contextul perfect acestui omagiu pe care trupa îl aduce în mod evident unui spațiu pristin și neatins de ghearele globalizării premature.


Spre deosebire de prima apariție pe marile ecrane a islandezilor, Inni este un alt fel de experiență. Aruncându-te încă din primele clipe în mijlocul unei prestații live, chiar dacă rămâi relaxat și detensionat, simți presiunea caracterului introspectiv pe care acest film îl impune. Simți că ai de a face cu ceva pur artistic și instinctiv, lași rațiunea deoparte, te afunzi în scaun și încerci să absorbi cât mai multe detalii din compoziția sensibilă de lumini și umbre cu care îți sunt mângâiate retinele. Practic, ni se pune în față o disecție sensibilă a unei experiențe omniprezente de spectacol, atât de sensibilă încât nu este destructivă pentru misterul ascuns al muzicii, un risc asumat în mod curajos de Vincent Morisset.

Tracklist:
Ný batterí
Svefn-g-englar
Fljótavík
Inní mér syngur vitleysingur
Sæglópur
Festival
E-Bow
Popplagið
Lúppulagið

Chiar dacă imaginea a fost intens procesată, filmările digitale fiind transferate pe film 16mm alb-negru, unele cadre fiind reproiectate prin sticlă translucidă și alte materiale, Inni menține atmosfera unui concert brut, care trebuie perceput exact așa cum ni se înfățișează. Din păcate însă, cei prezenți la proiecțiile din cadrul TIFF nu au avut parte de experiența audio-vizuală completă, sistemul audio surround de la Cinema „Florin Piersic” nefiind pus în funcțiune din motive tehnice. Volumul redus a eșuat să insufle suficientă vlagă imaginilor pentru a crea experiența pe care o intenționau producătorii să o ofere ascultătorilor.

text: Andrei Sîncrăian
FacebookGoogle+Twitter

2 răspuns la TIFF soundtrack coverage: INNI

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress