good tiffning!


imi place la Arta, esti spectator si la baie.

Mai multi oameni cu badge-uri alearga de la un film la altul.

Cu orarul facut si refacut în functie de însotitorii de film, primele zile la TIFF au fost intr-atat de pline incat am intarziat cu cronicuta.
La Poongsan si Thale am ajuns vineri, filme numai bune de vizionat pe ploaie si numai bune pentru a intra in atmosfera de TIFF, adica sunt genul de filme la care nu ajungi sa te uiti in alte circumstante decat cele care contin TIFF pe afis. Poongsan a fost o combinatie dulceaga de film de actiune, drama si love-story. Povestea de dragoste care se înfiripa între Poongsan – personajul tipic al filmelor lui Kim Ki-Duk care de data aceasta s-a ocupat doar de scenariu – si In-oak, frumoasa din Coreea de Nord care e adusa de Poongsan iubitului acesteia, se deruleaza mult prea repede pentru credibilitatea sentimentelor profunde dintre cei doi. Filmul este salvat de tensiunea si punerea fata in fata a celor doua tabere, cea a agentilor sud-coreeni si cea a celor nord-coreeni, care-l urmaresc si tortureaza pe rand pe acest misterios Poongsan, iar tocmai pentru ca acesta nu scoate nici un sunet care l-ar putea pozitiona lingvistic intr-una din cele doua zone, el devine o forta extrem de iritanta in jocul celor doua mari puteri. Razbunarea lui Poongsan si „rezolvarea” tensiunii dintre cele doua tabere de agenti merita cele doua ore din film pe care-l mai puteti vedea in 5 iunie, la Odeon, de la ora 22:15.

Din trailerele celorlalte filme din sectiunea Umbre, Thale cred ca este cel mai light film din aceasta sectiune, la care poti sa mergi si cu persoane mai slabe de inger, poate si pentru este mai degraba fantasy decat horror. Doi tipi care fac curat dupa crime si alte decese ciudate descopera o creatura mitica intr-un beci. Fiecare dintre ei reactioneaza complet diferit la contactul cu creatura, si astfel se re-descopera ca indivizi in fata necunoscutului. Imaginile si sunetul merita un punct in plus.

Sambata am inceput ziua cu Magi i luften/Love is in the air, un musical danez in care cativa adolescenti incearca sa-si gaseasca perechea. Decorurile in culori foarte puternice si vii combinate cu cantecele personajelor atenuau previzibilitatea filmului. Desi cantecele din film nu erau catchy (refredonabile), se mentineau in acea zona de cantece pentru adolescenti, cu fete care-si plang dragostea neimpartasita, doruri, cautari si gasiri, iar suprapuse cu scenele de film lasau impresia la finalul filmului ca m-am uitat la un videoclip lung.

Revazut a doua oara, dar pentru prima data la cinematograf, Cafe de flore a fost filmul pe care am preferat sa-l vad singura, pentru a evita pareri nemultumite. Doua povesti paralele se imbina aparent fara nicio legatura, povestea lui Laurent, un baietel cu sindromul Down si povestea lui Antoine, un DJ care incearca sa depaseasca nostalgia vechii relatii. Dincolo de povestea de dragoste, mitul sufletului pereche, reincarnari si alte explicatii ale filmului, am fost marcata de semnificatiile melodiilor alese din film. Atat Antoine cat si Laurent intra intr-o stare euforica atunci cand asculta piesa – Cafe de flore, chiar daca primul asculta o versiune mai jazzy, iar cel de-al doilea intr-o versiune electro-ambientala, iar taieturile dintre cele doua povesti devin ametitoare pe versurile din Speak to me (Pink Floyd). Nu toata lumea are nevoie de o poveste inventata pentru a putea trece peste momentele lipsiste de sens din viata, uneori muzica vindeca mai usor.

Aici gasiti un Soundtrack al filmului: http://www.youtube.com/playlist?list=PLC3652003A835B4F6

Coincidenta sau nu, videoclipul piesei Svefn-G-Englar a celor de la Sigur Ros – videoclip filmat cu 2-3 ani inaintea filmului (http://www.youtube.com/watch?v=Xow2gnVTUjs) -, surprinde o piesa despre elemente a unui grup de teatru format din persoane cu nevoi speciale, majoritatea cu sindromul Down. Urmatoarea difuzare: 9 iunie, ora 23:00, Odeon.

Tot sambata am alergat de la Oslo, 31 august la Zero Killed. (Nu e o idee buna sa-ti lasi prea putin timp intre filme, unele incep mai tarziu decat ora la care sunt anuntate in program si-n plus, daca vrei sa ai un loc bun in sala e bine sa ajungi cu cel putin 15 minute mai repede.) Oslo, 31 august, film aflat in competitie, a fost usor dezamagitor si previzibil, si-n plus suficient de trist incat sa-mi creeze o usoara indispozitie.

Despre Zero Killed, nu pot sa zic decat ca e un documentar intersant: mai multe idei de crime perfecte si modalitati de tortura, rediscutate cu „regizorii” lor, oameni cu diferite profesii mai mult sau mai putin artistice. Mi s-a parut totusi suspect ca fantezia de-a ucide pe cineva cu o arma si intr-un scenariu scos din counterstrike nu ramane in zona realitatii virtuale.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress