Peninsula 2012

Peninsula 2012, cea de-a zecea ediție

de data asta cu bilete la jumătate de preț (100 de lei, 40 de lei ziua).

„Ne-am dori să sărbătorim cea de a zecea ediţie a Festivalului Peninsula cu cei care ne-au fost alături la petreceri şi la ediţiile precedente ale celui mai mare eveniment din Ardeal. Acesta este motivul pentru care am decis să fixăm preţuri accesibile pentru toate buzunarele: nu vrem ca eventuale greutăţi financiare să împiedice peninsularii să ne fie alături la această ediţie specială. Fanilor noştri le transmitem că vor putea revedea pe scena Peninsula anul acesta staruri de la ediţiile trecute care au făcut să răsune Valea Mureşului de bună voie şi distracţie!”, a declarat Bodor László, directorul Festivalului Peninsula.

Printre starurile care se întorc la Peninsula se numără şi André Tanneberger, aka ATB, din Germania, cunoscut drept unul din giganţii genului trance. ATB a fost responsabil, în trecut, de două petreceri neîncăpătoare în Arena Peninsulei. Setul germanului Josh Gallahan va întări oferta excelentă de muzică electronică din acest an.

Şi francezii Babylon Circus se întorc să cânte pentru fanii celui mai mare festival din România, colectivul de reggae-ska format din zece persoane susţinând unul din concertele de top ale ediţiei din 2010.

Din Germania mai soseşte la Peninsula selecţionata internaţională immigrantski raggamuffin, Rotfront. Trupa, formată din imigranţi şi inspirată din viaţa lor a ales să savureze armonia convieţuirii dintre etnii, devenind, în scurt timp de la înfiinţare, sufletul petrecerilor din cluburile berlineze, datorită muzicii live energizante pe care o produc.

O trupă cult a underground-ului internaţional va fi invitata Peninsula anul acesta. Este vorba de New Model Army. Britanicii se numără, încă din 1980, printre cele mai interesante formaţii, deoarece, deşi se încadrează uneori la punk modern, de multe ori, piesele lor surclasează vreun stil anume.

Cele mai proaspete informaţii despre cea de a zecea ediţie a Festivalului Peninsula le puteţi găsi şi anul acesta pe pagina oficială www.peninsula.ro, precum şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress