Librăria Book Corner, editura Aius şi revista „Mozaicul” vă invită marţi, 8 mai, de la ora 13.00 la o întâlnire dedicată fizicianului şi filozofului român Basarab Nicolescu (n. 25 martie 1942), devenit de curând septuagenar. Cu această ocazie se va lansa volumul Basarab Nicolescu: sub semnul septenarului. Alături de academicianul Basarab Nicolescu se vor afla profesorul universitar Radu Constantinescu (Universitatea din Craiova), Nicolae Marinescu (directorul editurii Aius), Constantin M. Popa (redactor-şef al revistei „Mozaicul”) şi Petrişor Militaru (doctor în studii transdisciplinare). Moderatorul acestei discuţii este Luiza Mitu.
Volumul Basarab Nicolescu: sub semnul septenarului deschide colecţia „Avangardă şi transdisciplinaritate” a editurii Aius, colecţie coordonată de Petrişor Militaru. Volumul este structurat în cinci părţi şi aduce o nouă lumină asupra operei şi personalităţii savantului român stabilit în Franţa. Printre autorii textelor se numără: Andrei Şerban, Solomon Marcus, George Banu, Simona Modreanu, Pompiliu Crăciunescu, Magda Stavinschi, Radu Constantinescu, Petre Răileanu, Sergiu Berian, Emanuela Ilie, Irina Dincă, Ştefan Bolea etc.
Despre Basarab Nicolescu
Autorul trăieşte în Franţa din 1968. Este fizician onorific la CNRS, Franţa, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca, Membru de Onoare al Academiei Române, Profesor Extraordinar la Universitatea din Stellenbosch (Africa de Sud), Fellow la Stellenbosch Institute for Advanced Study (STIAS), Doctor honoris causa —Universitatea din Veracruz (Mexic), Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „George Bacovia“ din Bacău şi Universitatea „Vasile Goldiş“ din Arad.
Specialist în teoria particulelor elementare, autor a peste 130 de articole publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de mare prestigiu, Basarab Nicolescu este, de asemenea, personalitatea majoră, pe plan mondial, a transdisciplinarităţii, fondator şi preşedinte al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), Paris, fondator şi director al colecţiilor Transdisciplinaritate (Rocher, Monaco), Românii din Paris (Oxus, Paris), Ştiinţă şi Religie şi Ştiinţă, Spiritualitate, Societate (Curtea Veche Publishing, Bucureşti), redactor-şef al revistei internaţionale Transdisciplinary Journal of Engineering & Science, USA, director al revistelor internaţionale Transdisciplinarity in Science and Religion şi Transdisciplinarity Studies — Science, Spirituality, Society, România. Academicianul a primit de curând (31 octombrie 2011) şi titlul de Doctor Honoris Causa la prestigioasa Universitate din Veracruz (Mexic).
Sorry, comments are closed for this post.