Am ajuns weekendul trecut la un brunch transilvănean. O prietenă de-a mea, care cutreieră ţara cum are are umpic de timp liber, s-a oferit să mă ducă cu ea. Am mai auzit-o povestind despre întâlnirile astea şi, cum altceva mai bun n-aveam de făcut, am considerat că e momentul să mă duc să văd despre ce-i vorba.

Din 2008 încoace, în fiecare weekend de la sfarşitul  lunii se organizează câte o întalnire într-un sat ales aleatoriu, cu scopul de a promova turismul rural din zonă. Masa tradiţională este urmată de un tur al satului sau de diverse programe culturale care surprind specificul local. De data asta, brunch-ul s-a ţinut în Meşendorf – un sat săsesc din judetul Braşov, renumit printr-o biserică fortificată care datează din secolul XIV. Drumul de la şoseaua principală până în sat e nesperat de bun, aşa că poţi goni în voie şi admira peisajul, care – în perioada asta, cel puţin – îţi taie respiraţia. Când am intrat în sat, mi s-a parut aproape gol. Erau pe-afară doar câţiva oameni care lucrau la ceva hardughie, construcţie care nu se potrivea deloc cu decorul: case fermecătoare prin simplitatea lor (aveam impresia că întruchipau desenele pe care le făceam când eram mici), zugrăvite în culori vesele, dar care nu rănesc privirea, ci dimpotrivă, îţi dau senzaţia că ai intrat în lumea poveştilor.

În curtea din faţa casei unde se ţinea întâlnirea, erau câteva tarabe cu diverse lucruri făcute manual şi produse tradiţionale, scoase la vânzare. Lumea era în spatele casei, pe banci, la mesele de sub pomii înfloriţi din livadă. Simtul mirosului ne-a ghidat înspre şură, unde exponate culinare care mai de care îşi aşteptau devoratorii. Aşa că, n-am mai stat pe gânduri şi ne-am pus pe balotat (timp în care Dl. Nelu din Agnita ne cânta la acordeon).

După ce-am stat la taifas, am pornit în grup organizat la plimbare prin sat şi-am poposit la biserică. Nu ne-au lăsat să intrăm înăuntru, însă cei curajoşi au putut urca în turn. Apoi, ne-au anunţat că se merge la ferma de bivoli – propunere care pentru noi n-a prezentat nici un interes. Drept urmare,  ne-am plimbat pe uliţe şi am admirat în voie satul. Am aflat ulterior că, de fapt, nu au fost la nici o fermă de bivoli (dar nu am înţeles noi bine din cauza traducerii din germană), ci “au făcut drumul bivolilor” –  adică au umblat pe dealurile din apropiere ca să observe urmele, comparate de ei cu un pian, lăsate în pământ de mersul cadenţat al bivolilor (bivolul calcă cu piciorul din spate în locul unde a călcat cu cel din faţă, asfel că, datorită greutăţii lor, dealul are nişte denivelări ritmice).

În concluzie, dacă vreţi să băgaţi ceva sănătos sub nas, să vă plimbaţi prin aer curat şi să întâlnţi oameni deosebiţi, o astfel de întâlnire s-ar putea să vă surpindă.

Foto: Ana Maria Făgăraş

PS: Intenţia de participare se anunţă în prealabil organizatorilor.