Minciuna de Aur Ucide – MindBomb pentru Roșia Montană

Acțiunea Minciuna de Aur Ucide – MindBomb pentru Roșia Montană atrage atenția opiniei publice asupra toxicității propagandei companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Difuzată agresiv pe posturile de televiziune, în presa scrisă și online, publicitatea are ca scop cosmetizarea imaginii RMGC, companie descinsă în România din epoca colonialismului brutal, ca promotoare a politicii cinice a profitului, indiferent de costurile pe care le implică: distrugerea unei localități și a unei comunități, ștergerea de pe fața pământului a patru munți, dispariția unui patrimoniu cultural unic în istoria României și a umanității.

Pentru a atenționa asupra acestui pericol, mii de afişe MindBomb au fost lipite în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2012 pe străzile a zeci de orașe și comune din România, printre care:  Alba Iulia, Arad, Abrud, București, Bacău, Bârlad, Bistrița, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Câmpeni, Constanța, Cluj, Craiova, Deva, Huedin, Iași, Luduș, Medgidia, Mediaș, Onești, Oradea, Pitești, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roșia Montană, Rădăuți, Reșița, Satu Mare, Sebeș, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Târgu Ocna, Tecuci, Timișoara, Turda, Valea Arieșului, Zalău.

Minciuna are picioare scurte, spune un proverb. În România însă, atunci când i se acordă fonduri substanţiale, când e îmbrăcată sub forma publicităţii şi a reclamelor şi când este susţinută de cei aflaţi la putere, minciuna poate avea picioarele adânc băgate în mintea cetăţenilor şi în legile în vigoare. Poleită în aur, minciuna ucide conștiințe la fel de sigur cum cianura ucide viața.

Minciuna companiei Roşia Montană Gold Corporation vă prezintă, de mult prea mulţi ani, un presupus rai economic şi social, în care cu toţii vom beneficia, într-un fel sau altul, de „binefacerile” mineritului cu cianuri. În tot acest timp, societatea civilă, ong-urile de mediu şi simplii cetăţeni deconstruiesc, constant, această minciună. Moţii care refuză să-şi părăsească locuinţele, tinerii care ocupă clădiri și protestează în faţa ministerelor, în piețe publice sau pe stadioane pentru că nu vor să renunțe la Roșia Montană, profesorii și academicienii care atenționează în aulele universitare despre uriașele riscuri ale proiectului sunt dovada vie că „bucăţica de aur” – momeala RMGC – e o mită pe care românii nu vor să o accepte. Nu atunci când în joc sunt vieţile altor români, patrimoniul şi identitatea naţională, munţii, apele şi resursele strategice ale ţării, într-un cuvânt – moştenirea copiilor noştri!

Aurul de sub Roşia Montană este al tuturor românilor. El ne va fi luat, şi în loc vom primi cianură. Fără să fim întrebaţi, aşa cum n-am fost niciodată, cu adevărat, întrebaţi, în ultimii 74 de ani. Guvernanţii şi compania minieră ne prezintă un glonţ de aur, fără să ne spună că e glonţul care ne va lua conştiinţa, demnitatea şi – foarte posibil – chiar viaţa.

Pentru infomații suplimentare: contact@mindbomb.ro

facebook.com/MindBombProject

Afisul MindBomb: http://wtrns.fr/H74GS8oC1G8rdUX

Fotografii: http://wtrns.fr/7IoprRFa8D99X2

Proiectul MindBomb a fost inițiat în 2002 de către un grup de artiști, arhitecți, jurnaliști și scriitori ca o acțiune de pionierat în folosirea artei ca mijloc de protest. Aceasta a marcat introducerea afișului socio-politic cu adevărat independent în cultura românească cu scopul de sparge și demonta discursul dominant al politicii, mass-media și industriei publicitare.

Scopul principal al acestor acțiuni este revendicarea și transformarea spațiului public într-un spațiu liber al dialogului și al dezbaterii celor mai stringente probleme ale societății contemporane românești, prin utilizarea artei ca mijloc de schimbare socială.

via

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress