Lights Out! – concert-concept @ Fabrica de Pensule

lo
© to Radu Pădurean

Cu acest concert cred că FdP şi-a câştigat şi mai mult public amator de frumos. Deşi au mai fost concerte răzleţe în istoria Fabricii (îmi amintesc trupa japoneză care a cântat în praful Sălii Studio, chiar în vara lui 2009, când şi-a deschis pentru prima dată porţile) cred că evenimentul muzical de sâmbătă, exclusiv made in Cluj,  a aşezat muzica underground alături de artiştii şi galeriile Fabricii, care se bucură  de prestigiu, nu atât naţional cât internaţional. Bineînţeles trebuie să păstrăm proporţiile, undergroundul muzical este foarte vulnerabil din cauza ne-sustenabilităţii lui. Ştim cu toţii că trupe deja consacrate au membrii care, pe lângă job-ul de zi cu zi, merg în turneuri de weekend, ca într-un soi de hobby. Nu se trăieşte din muzică, pe când din artă  se poate trăi destul de bine.

Mă rog, o să încetez cu comparaţiile şi o să mă concentrez pe ce s-a întâmplat sâmbătă: show total, ni s-au activat toate simţurile, ca într-un performance continuu. De la cocktailurile cu nume de formaţii până la poezia de pe şevaletele sau scenografia Sălii Studio, toate s-au subordonat motivului pentru care ne aflam acolo: lansarea EP-ului Lights Out!: Patience.

Public pestriţ: de la frăţiori, veri şi verişoare, la părinţi şi prieteni de-ai lor până la publicul deja cunoscut de la concertele de prin cluburile clujene, o duzină de fotografi şi cameramani, lume multă care a aşteptat destul de cuminte concertul, cu câte o bere în mână sau fumând la bar. Se simţea rezultatul unei bune mediatizări, probabil ajutată consistent de partenerii Cărtureşti, unde LO! şi-au ţinut conferinţa de presă. Totul făcut ca la carte. Apropos, acum fac legătura cu o carte pe care Vamanu mi-a arătat că o citeşte în vară: ‘Arta de a organiza evenimente’ – ha ha, cam corporate, dar s-a simţit că a adus şi un aport personal –  o să mă corecteze dacă nu e titlul bun… Aş mai adăuga semi-răutăcios faptul că sunt destul de mulţi organizatori în Cluj cărora le-ar prinde bine lectura asta. Mi-am dat seama (nu doar la concertul ăsta) că deşi Clujul e un oraş mic, fiecare din cei care se aflau în sală sâmbătă, avea ceva legătură directă cu muzica: ori au trupă, ori vor să-şi facă, sunt DJ şi au propriul concept de party ori chiar organizează propriul festival de muzică, scriu despre muzică sau ascultă muzică bună şi o promovează în ‘emisiuni’ în fiecare vineri (asta o ştiu de pe Facebook). Intr-o frază, suntem o comunitate care contribuie la un fel de emulaţie care sâmbătă şi-a etalat ‘plenar’ rezultatul pe scenă.
Quantum Drive este un proiect de care am aflat mai demult şi am aşteptat cu nerăbdare un produs final.  Tot ca la carte, băieţii ne-au făcut curioşi cu o bucată pusă la dispoziţie pe net. Pe mulţi i-a atras, pe alţii i-a lăsat indiferenţi, dar nu cred că a rămas impasibil cineva după prestaţia lor live. La fel de fresh în atitudine ca apariţia LO!, Quantum Drive îşi asumă influenţe de ultim moment (Tame Impala, Deerhunter), cel mult revizitări ale unor trupe proaspăt uitate (Black Rebel Motocycle Club) pe care reuşesc destul de bine să le facă să para din nou cool tocmai datorită aerului nonşalant al shoegaze-ului. Sunet plin, de chitare, la limita old school, turnuri imprevizibile de melodie şi o voce care intenţionat devine un ‘instrument’ (nu e evidenţiată  prin sonorizare, aşa cum s-a întâmplat, mai târziu, la LO!). O atitudine scenică corectă, deşi mi s-a părut o trupă prea puternică pentru o deschidere, dar vorba aia, fiind la primul lor concert nu avea nimeni de unde să ştie ce pot!
Lights Out! s-a auzit foarte bine, slavă domnului, pentru că am mai asistat la concerte de-ale lor de la care am plecat pentru că nu se auzea deloc vocea. Nu au cântat mecanic tot EP-ul ci au făcut un fel de alt mix posibil, pentru că citeam undeva că ei nu considera Patience un material unitar ci mai degrabâ o colecţie de încercări. Probabil din cauza asta n-au intrat Unframed sau Sea to the Door, deşi, cel puţin ultima, aş aseza-o liniştit lângă Mirror (pe care o consider cea mai bună piesă de pe EP). Văzându-i live şi auzind Patience la căşti toată săptămâna dinainte, am avut câteva revelaţii: bateria sună foarte ‘şamanic’ şi contribuie consistent la atmosfera dark a unor piese ca Origin şi Mirror; când chitara e la Sâncrăian riff-urile intră într-un fel de dialog foarte mişto cu vocea: Braille, Paws; iar ultima revelaţie: un concert la care nu se fumează se aude/ percepe mult mai ‘eficient’. Să sperăm că Fabricii i-a făcut plăcere să ne găzduiască şi începe o serie de astfel de concerte inedite, departe de aburi de alcool şi fumuri prea groase.

Setlist LO!:

1.Intro

2.Interpol

3.Syllabus

4.Set the Controls for the Heart of the Sun (Pink Floyd cover)

5.Origin

6.Mirror

7.Unframed

8.Sea to the Door

9.Paws

10.EOD

11.Braille

Bis 1 – Reckoner (Radiohead cover)

Bis 2 – Bricks

Setlist QD:

1. Cherry song

2. Old ways

3. Safe entertainment for Sundays

4. Fluorescent grey (Deerhunter cover)

5. Oceanic noise

6. Awake (Black Rebel Motorcycle Club cover)

7. Echoes

8. Forest lights



Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress