Light Out! – Patience

Lights out! fac parte dintr-o generaţie de tineri care tocmai încep să-şi facă simţită prezenţa. Acum înţeleg obsesia comparaţiilor între generaţii, încep să simt decadele. Imi dau seama că, raportându-mă la tabieturile unui tânăr de 20 de ani, acum şi atunci, când generaţia mea avea aceaşi vârstă, s-au schimbat multe între timp sau poate nu e vorba de o generaţie întreagă ci am ajuns eu într-o nişă unde lucrurile se întâmplau de mult timp aşa. Totuşi, nu pot să nu leg apucăturile generaţiei născute în 90s de schimbările care s-au produs în mediul internautic, epoca like and share a apărut exact când ei au făcut ochi, minte iar degetele au început să tasteze mai mult decât pentru a apăsa play şi send.  Au realizat că monitorul şi boxele nu sunt doar pentru a fi privite/ascultate, şi că nu există doar play-ere de filme şi muzică, ci şi soft-uri care te ajută să-ţi produci propria muzică, propriile fantezii video.

Nu mi se pare deloc o coincidenţă apariţia unor pleiade de one man bands care îşi compun şi îşi produc muzica din propriul dormitor, exact în momentul când share-ul şi like-ul devin instrumentele cu care lumea se divide în fracţiuni tot mai restrânse şi mai unite, dar cu atât mai izolate unele de altele. Paradoxal, am fi zis acum 10 ani, când ne imaginăm că globalizarea va duce la o uniformizarea plictisitoare a întregii planete. De fapt , a dus la o super-specializare, iar sub scoarţa care formează suprafaţa mainstream a Terrei virtuale se afla layere paralele între care comunicarea şi migraţia sunt împiedicate tocmai de faptul că e prea uşor să ajungi în cealaltă barcă. Îţi trebuie o viziune globală, trebuie să cunoşti toate adâncimile ca să poţi naviga într-o mare atât de populată de freaks. Şi cel mai greu e să alegi când ai prea multe opţiuni. În mod logic, varianta cea mai comodă e să te laşi dus de fluxul din interiorul fracţiunii şi să te super-specializezi, devenind un şi mai mare freak pentru cei din barcă de vis-a-vis. Când, inevitabilul se produce, şi printr-un accident, Arcade Fire câştigă Grammy, aterizând de nicăieri pentru cei care până atunci ascultau doar hip-hop de Brooklin, poate puţină Gaga sau Bieber, o reacţie de genu ‘ Who da fuck is Arcade Faya!?’ este cel puţin normală. Mă întreb totuşi câţi au ascultat, după acest derapaj, trupe canadiene din ultimul val.

Lights out! sunt un laborator interior care funcţionează după principiile descrise mai sus. Se vede/aude că ştiu să folosească în propriul avantaj instrumentele ‘globalizarii’ şi reuşesc să fie o gură binemeritată de aer proaspăt în ograda noastră muzicală. Şi când zic asta mă refer la underground-ul indie românesc, care odată cu apariţia lor, dă semne de adolescentizare: nu tu manierisme din epoca brit, de alternative nici să nu amintim, în schimb o acută atmosfera post-punk, care reuşeşte să se oprească la timp pentru a nu aduce aminte prea tare de 2000s. Pot să zic post-post-punk trecut prin filtrul girl-power, ale cărui dive se află acum în culmea gloriei lor: Florence & Lykke Li?

Primul lucru care te frapează când asculţi Lights Out! este vocea feminină care se poate metamorfoza în orice vrea deţinătoare ei, Teo Retegan. Şi atunci nu te miră faptul că un vers care e scris “When this goes wrong / I’ll pretend I don’t mind “ poate deveni cu totul altceva cântat de ea. De fapt tot LP-ul de debut se centrează pe modelările vocii ei, şi foarte bine că e aşa. Chimia muzicală a începutului “Mirror” cred că e cel mai elocvent exemplu.

„Braille” deschide EP-ul grav şi misterios, în stilul filmelor de spionaj, evocând parcă o ambarcaţiune care porneşte la drum pe o mare unduitoare: valuri ample, cu inerţie acumulată, deci cu atât mai puternice. Voce în dialog întrebare-răspuns cu chitara, climaxuri repetate; per total o atmosferă destul de rock. Se continuă în aceaşi nota cu „Origin”, sunete electrice subversive pe fundal. Se simte un efect de live, care străbate tot LP-ul dar aici e cel mai pregnant. „Sylabus”, alături de „Mirror” sunt piesele care mi se par cele mai interesante pentru că dezvoltă latura mai elegiacă a sound-ului LO. Un refren prelungit, acumulare şi explozie dusă la bun sfârşit de vocea puternică. „EOD” face imediat diferenţa pentru că se afla la mijlocul EP-ului şi e de altă factură. Sunetele electro-sintetice nu par să se integreze total în textura melodiei. Încercarea de a ‘electriza’ cu tot dinadinsul mi se pare  puţin forţată aici, nu-mi pare că vine natural. „EOD”, deşi l-au lansat ca single nu cred că ar trebui să fie etalonul sunetului LO. Aşa cum spuneam, ‘Mirror’ e mai naturală, acvatică, să zicem psihedelică, toate instrumentele par să-şi ştie locul şi se subordonează vocii. Piesa pare rezultatul unui jam neplănuit dar întâmplat într-o însorită după-amiază de duminică. „Paws”, se complică, preia din tot câte ceva şi atât că durata cât şi că factură, încheie onorabil un material care trebuie re-ascultat.

Trecând peste unele lipsuri tehnice inerente unui început atât de timpuriu, „Patience” este expresia căutărilor, agăţării de anumite concepte şi gesturi care sunt rezultatul super-specializarii de care vorbeam. Nu cred că o să aud piese LO la un radio mainstream românesc pentru că sunetul lor e atât de tipic pentru nişă, încât cei care asculta altceva nu le vor acorda, din comoditate, nicio şansă. Totuşi, LO ridică standardele şi mai mult pentru noile apariţii româneşti din zona indie, divizată şi mai mult odată cu apariţia lor. Mă întreb dacă e greu să se formeze un colectiv cu o energie şi o chimie de grup atât de bine dozate. Sau poate cu ajutorul like and share e mai uşor decât îmi imaginez, iar puterea mea de apreciere e depăşită preţ de un click!

Lights Out! îşi lansează EP-ul Patience în 7 aprilie la Fabrica de Pensule

Mai jos puteti asculta întregul EP:

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress