Celebrul prozator clujean Radu Mareş îşi va lansa romanul „Deplasarea spre roşu” (2012) la librăria Book Corner (Bulevardul Eroilor, nr 15) miercuri, 28 martie, de la ora 18.00. Despre romanul apărut recent în colecţia „Fiction Ltd.” a editurii Polirom vor vorbi scriitorul Ovidiu Pecican şi profesorul Virgil Stanciu.

Lansarea de carte va fi urmată de vernisajul miniexpoziţiei de artă decorativă „Coline şi stoguri”, expoziţie semnată de Angela Roman Popescu şi prezentată de Livius George Ilea.

Radu Mareş a obţinut premiul USR – ediţia 2011 – pentru romanul Cînd ne vom întoarce (Limes, 2010).

Despre carte

Sub pretextul unei scrisori către un destinatar absent, romanul relatează două poveşti ale unor vieţi care se intersectează pentru scurt timp în România postdecembristă. După ce află despre călătoria iniţiatică a straniei voluntare englezoaice care a venit să aducă „ajutoare” la o casă de copii din România, cititorul încearcă, împreună cu naratorul, să desluşească povestea enigmaticilor gemeni Hans şi Grete, rătăcind prin desişul istoriei precum cei doi copii abandonaţi în pădure din basmul Fraţilor Grimm.

„O mână sigură, viguroasă şi tânără ghidează încă scrisul prozatorului la patru decenii după debut. De la prima carte până azi, Radu Mareş îşi concepe romanele ca pe nişte experienţe totale, în care realismul cel mai strict se amestecă, într-o formulă subtilă, cu scriitura livrescă.” (Alex Goldiş)

Despre expoziţie

„Tapiseriile Angelei Roman Popescu au calitatea harului ţesut în compoziţie, un mare atu al artistei. Lucrul e temeinic făcut, chiar şi atunci când materialele sunt parte a unei evanescenţe, elemente dintr-un cotidian funcţional, perisabil, detalii din instalaţii ce nu-şi propun durata, ci doar exerciţiul contemplativ, asocierea iute cu minunea jocului, îndemânării şi bucuriei de a inventa. […]Colajul e tehnica de bază, fie că ne gândim la punerea petelor de culoare sau la lucrările de tip colaj. „Căpiţele” din tapiseriile şi colajele ori broderiile în tehnici mixte ca şi „stogurile” Angelei Roman Popescu sunt ţuguiate, uneori alungite, ca un obelisc trimiţând la axis mundi. Ele au o picturalitate liberă de tradiţionalism şi mimesis încorporând umbre şi pete neaşteptate de culoare, de parcă le-ar acoperi îngrămădirea de paie un soi de prelate protectoare făcute din imaginaţie şi visare.” (Doina Uricariu – Cotidianul.ro – 20 iulie 2011)