Future Islands @ le petitbain, Paris

foto xkidx

De vreo doi ani am fantezii cu un concert Future Islands. Acolo, în capul meu, eu sunt exact în fata scenei şi ştiu versurile de la toate piesele. Fumez(ha!) pe ceva piesa cool şi am o faţă afectată….

Da` să vă zic cum a fost defapt.

După o zi în care am vazut jumătate de Paris pe jos, moartă de oboseala şi pe jumate înfometată am ajuns la le petit bain, un vaporaş transformat în club+restaurant , plin de fete si baieţi incredibil de atrăgători din care jumate fumau pe punte, afară. Bere groaznică, 6 euro; barmanul refuză să vorbească engleza iar domnişoara de la garderobă îţi aranjează şi închide fermoarul hainei tale pentru 2 euro. Om cu sânge latin, încerci să nu te enervezi şi să urlii; te conformezi şi îţi cucereşti un loc mic lângă soundman sorbind din berea cu gust de vin.

Din păcate, a fost si un boy-band în deschidere: Bird Hunt . Niste parizieni frumoşi( cu exceptia solistului) care au imitat destul de bine Franz Ferdinand si Bloc Party. Păcat că mie nu-mi place nici una din trupele astea, că altfel aş fi putut să mă simt bine în timpul recitalului lor, aşa cum au facut 2 dintre spectatorii din le petit bain care numărau un total de aproximativ 300 de oameni în acea seară.

Cum era de aşteptat, Future Islands au intrat pe scena fara introduceri şi alte star-isme şi au salutat timid şi respectuos publicul care sorbea fiecare cuvintel iesit din Samuel Herring, solistul trupei.

Au început cu The Great Fire şi apoi au revenit la In The Evening Air. Imediat publicul şi-a demascat intentiile: veniseră să fie cutremuraţi, să danseze şi să-l urmarească pe Herring şi gesturile sale. Primele note din Inch Of Dust au facut publicul să tipe extaziat la care au primit un raspuns pe masură:”I KNOW you like this one!”.

Tin Man si Walking Through That Door au fost punctele culminante pentru mine însă întregul concert este captivant. Începând cu vocea atât de specială a lui Herring care adaugă o linie melodică distinctă faţă de cea instrumentală şi până la beat-urile post-punk care aduc aminte de Joy division, tot ce s-a petrecut pe scena face parte dintr-o foarte elaborată şi căutată amprentă a trupei.

Chiar dacă e nedrept să o spun, Samuel Herring e Future Islands. De ce?

Pentru că rareori întâlneşti un solist care sa sune atat de rafinat în timp ce urla, care să compună toate versurile trupei şi a cărui gestică să hipnotizeze sute de oameni pe parcursul întregului concert. Timp de 90 de minute Herring pare a se lupta cu o lesă invizibilă care îl leagă de peretele din spatele sau. Transpiră în timp ce îşi explică versurile cu ajutorul mainilor şi din când în când îşi aplică câte o palmă peste faţă sau un pumn în piept.

La final publicul parizian şi-a demonstrate supremaţia în topul “cine ştie să facă trupa să revină”: fete mici şi delicate s-au căţărat pe scenă aruncându-se într-un crowd surfing care s-a dovedit a fi atât de tentant încat şi basistul trupei, William Cashion l-a testat în timp ce cânta.

Concluzia: poate nu e pentru toată lumea însă vă recomand să riscaţi măcar o dată; dacă nu de dragul muzicii, măcar de dragul lui S Herring.

Setlist: