Lansare de carte: Imagini de pe strada Kanta de Nichita Danilov


Lansare de carte: Imagini de pe strada Kanta de Nichita Danilov
joi, 15 martie, de la ora 17.00
Libraria Book Corner

Alături de autor se vor afla poetul Ion Mureşan, criticul de poezie Ion Pop şi editorul Ioan Cristescu.

Întrebat într-un interviu (Agenţia de Carte.ro) ce se întâmplă pe strada Kanta, poetul răspunde: „În aparenţă, nimic deosebit. Trec tramvaie, maşini, se ridica praful, vântul mătură frunzele şi chipurile oamenilor, rostogolindu-le în rigole. Desigur, cred că înţelegeţi, este vorba de chipuri lăuntrice, dar şi de măştile pe care fiecare dintre noi le avem întipărite pe faţă. În interiorul lor sufletul arde ca o lampă pe jumătate stinsă, în timp ce, prin orificiile deschise, se revarsă fumul ars al unor vremuri trecute. Măturătorii şi oamenii străzii, alături de haitele de câini, completează acest decor citadin, străbătut de o anumită nelinişte şi nostalgie. Cam aceasta ar fi în mare atmosfera ce învăluie strada Kanta.”

„Sunt, în Imaginile de pe strada Kanta ale lui Nichita Danilov, câteva care şi-ar merita locul în orice antologie.” (Cosmin Ciotloş în revista România literară)

Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, Muşeniţa Climăuţi, Suceava) este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi a Şcolii Postliceale de Arhitectură, Iaşi. Debut în presă în anul 1979 în paginile revistei Dialog. Debut editorial în anul 1980 cu volumul de poeme Fîntîni carteziene, Editura Junimea, (volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor). Semnează alte şase cărţi de poezie: Cîmp negru (Cartea Românească, 1982); Arlechini la marginea cîmpului (Cartea Românească, 1985); Poezii (Junimea, 1987); Deasupra lucrurilor, neantul (Cartea Românească, 1990) şi Mirele orb (Junimea, 1995), un volum de proză scurtă: Nevasta lui Hans (Editura Moldova, 1996) un volum de pamflete politice, Urechea de cârpă (Editura Boema, 1992), precum şi o carte de portrete literare, Apocalipsa de carton (Institutul European, 1993). Prezent în numeroase antologii din ţară şi străinătate. Poezia sa a fost tradusă în Ungaria, Cehia, Estonia, Spania, Franţa, SUA, Anglia. În anul 1995 a primit Premiul Fundaţiei Soros pentru poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România si al PEN Club. A fost: economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor (Convorbiri literare), şef departament cultură (Monitorul de Iaşi), director (Teatrul de copii şi tineret Luceafărul, Iaşi), secretar literar (Teatrul „Vasile Alecsandri”, Iaşi). Volumul Nouă variaţiuni pentru orgă a inaugurat seria Antologii (coordonator: Mircea Mihăieş) din Biblioteca Polirom. A mai publicat la Editura Polirom Tălpi. Şotronul (roman, 2005), Maşa şi Extraterestrul (roman, 2005), Locomotiva Noimann (2008) şi Ambasadorul invizibil (2010).

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress