X milimetri din Y kilometri, de Gianina Cărbunariu

Sala Studio, etaj I
9 & 10 martie 2012, 19.00 h

Un spectacol de Gianina Cărbunariu
Video: Ciprian Mureșan
Asistent de regie: Alexandra Felseghi
Distribuția: Toma Dănila, Paula Gherghe, Mădălina Ghițescu, Rolando Matsangos
Producție: ColectivA

Deși respectă multe din regulile dramatice de bază, scenariul spectacolului  nu are un autor în sensul clasic al cuvîntului. Cele 10 pagini de text sunt doar cîțiva milimetri dintr-un scenariu aparținînd unor opere complete kilometrice. Personajele sunt oameni reali, contemporani cu noi, iar orice asemănare nu este deloc întîmplătoare.

Stenograma discuției ce a avut loc în 1985 la sediul Comitetul Municipal al  Partidului Comunist din București face parte din dosarul de urmărire al scriitorului dizident Dorin Tudoran, publicat de acesta cu titlul Eu, fiul lor. Dosar de Securitate. Deși tine dedramaturgia unei alte epoci, replici din stenogramă sună de parcă discuţia ar avea loc astăzi. Lipsa de solidaritate, de reacţie, aroganța puterii faţă de cetăţeni, oportunismul relaţiei intelectualilor cu această putere, normalitatea privită ca nebunie și ca excepție de la regula pasivității și schizofreniei cotidiene – sunt şi teme ale societăţii româneşti de astăzi.

Nu “reconstituirea” momentului este miza demersului nostru, ci exercițiul de a înțelege ce sunt dosarele Securității: documente care ne-ar putea ajuta sa descifrăm trecutul? un adevăr parțial? o saga cu multe ramificații și cu un autor colectiv – poporul român? o maculatură? o bombă care ar putea exploda în fiecare moment? o moștenire ciudată pe care o ducem cu noi fără să știm ce să facem cu ea? jurnale ale vieții de zi cu zi ținute fără ca cei care au fost personaje să-și fi dorit aceste jurnale? Câtă ficțiune și câtă realitate? Ce e de făcut acum și de acum încolo? Cât de prezent este trecutul recent?

Spectacolul va fi însoțit de fiecare dată de discuții cu publicul.
Prețul unui bilet: 15 RON. Pentru reprezentațiile din 9 și 10 martie studenții, elevii și pensionarii au intrare gratuită în limita locurilor disponibile.

www.colectiva.ro, rezervari@colectiva.ro

Belu-Simion Făinaru – Nothingness – The Poetics of Void

Galeria Plan B, etaj III
28 februarie – 7 aprilie 2012

Press release (in English)

www.plan-b.ro, contact@plan-b.ro, 0740 658 555

Objet – Zsolt Berszan

Galeria Bazis, etaj I
24 februarie – 28 aprilie 2012

În cazul Berszan Zsolt esența lucrărilor este o gândire vizuală reducționistă. În expozițiile lui personale din anii trecuți (Muzeul Brukenthal, Sibiu, 2008; UAD, Cluj-Napoca, 2009; MODEM, Debrecen, 2010; Galeria Anaid, București, 2010) Berszan apelează la gestul lui Malevich prin folosirea dominantă a negrului, la ideea împărțirii lumii în patru culori de bază, în cadrul căreia negrul înseamnă materialitate, finitudine. Punctul de pornire al expoziției actuale este înfățișarea finitudinii: pe cele două desene de dimensiuni mari putem observa suprafețe negre unite. Însă negrul este capturat într-un cadru de culoare deschisă. Masa întunecată a lumii materiale e învecinată cu infinitul, se deschide către un spațiu indeterminabil și imperceptibil, care – în această dispoziție – se percepe ca partea cealaltă a vieții omenești. Luminile tainice de pe suprafața desenelor dezvăluie motive aproape invizibile în negrul omogen, niște protuberanțe ale lumii de dincolo.

Cele două desene, instalate față în față, încadrează un obiect greu de identificat: o masă diformă întinsă pe podea, înfățișarea materiei fără formă. Lucrările negre anterioare – realizate din silicon, metal sau beton – ale lui Berszan purtau câte o semnificație concretă despre dispariție, extincție. În schimb, blocul de beton cu suprafața fără formă, prin griul său insignifiant, ne privează de posibilitatea de a conferi semnificație. Între ”decoruri”, care accentuează pustietatea încăperii, blocul gri devine un ’object’ care renunță la statutul de obiect. În realitate nu mai este un corp, nu poate fi numit obiect, numai ’objet’ – holbându-se dintre rămășițele vieții. ’Objet’ în sensul folosit de Julia Kristeva. În eseul intitulat ”Powers of Horror. An Essay on Abjection” al filozofului francez, ’objet’ este un obiect fără obiect, sesizabil – ca respingere – de către un eu, care se privește cu dispreț pe sine, materialitatea sa, expunerea sa către pierire. ’Objet’ poate fi un smoc de păr, o rană supurândă sau cadavrul în sine – ca rămășiță a vieții, a trupului. Blocul de beton al lui Berszan este întins pe podea ca un astfel de rest. Este numai un bloc de piatră, care se dezbracă de orice formă sculpturală: privit de sus pare a fi o pictură tridimensională, o ”pânză tridimensională” pictată cu gesturi sălbatice. Pe suprafața acestui bloc de beton, creat cu forță brută, alternează nuanțe diferite, formând o compoziție neordonată, fără sens. De parcă ne-am uita într-un sicriu, în care cadavrul e de nerecunoscut și moartea e fără patrie.
Gerda Széplaky – philosopher – aesthetician, Budapest

www.bazis.ro, bazisplatform@gmail.com

Collector– Cyril Blažo | Radu Comșa | David Raymond Conroy | Petra Feriancová | Vladimír Havlík | Václav Stratil | Martin Vongrej

Galeria Sabot, etaj II
până în 17 martie 2012, marți – sâmbătă 16.00 – 20.00 h

“Often shall you meet in Paris some Pons, some Elie Magus, dressed badly enough, with his face turned from the rising sun … apparently heeding nothing, conscious of nothing, paying no attention to shop-windows nor to fair passers-by, walking at random, so to speak, with nothing in his pockets, and to all appearance an equally empty head. Do you ask to what Parisian tribe this manner of man belongs? He is a collector, a millionaire, one of the most impassioned souls upon earth.”
This is how Balzac describes the protagonist of his novel “Le Cousin Pons”.

Every collection is the result of an effort to create a certain kind of system, a system that I would perhaps best describe as unique, because it is very much affected by the subjectivity of the self and by the choices made by the collector – an individual. Walter Benjamin calls this system “a historical system”: “While trying to endeavor a certain kind of completeness, collecting strives to overcome plain irrationality of the existence of an object by classifying it into a new historical system – a collection – created for this sole purpose.” Benjamin does not dismiss the subjective origin by calling the system “historical”, rather he acknowledges the subjectivity of the individual, who is able to build up a collection and is thus able to create history.
The basic characteristic of a collection is the formation of a theme for its own time. Meaning that a collection, by itself, creates its own time as well as a new, previously mentioned, subjective structure of history. History by default is defined as a structure of events and their consequences – a retrospective.
A collector begins to create his collection, whose formation starts to have a meaning only once it has been repetitively enacted. Repetition, or the need to reiterate, is a psychological moment. I would like to compare the characteristic of this moment to Søren Kierkegaard’s meaning of repetition. With repetition one develops a certain kind of certainty, thus the feeling of insecurity, fear and anxiety caused by the unknown subsides to a certain extent. Repetition can also lead to recalling moments, reminiscing, an attempt to stop the time.
The initiation and the categorization of a collection happens over time, retrospectively. The classification of “the initiation or the beginning” is given later, after the fact. The theorist Mieke Bal identifies the beginning of collecting as an initial blindness – an absence of seeing – which is essential for the sake of the process. She sets this theory on the example of her friend: “Collecting reaches its purpose when the outcome of a shopping spree becomes a meaningful series. That is the moment when a confident narrator begins to ‘narrate’ her or his story, setting semiotics for the story of identity, history and circumstance.”
If we identify ourselves with this theory of story narration, we should also ask for the motivation or the incentive that drives the collector to “continue his recounting”. The answer to this can be Pearce’s definition, in which she appears to summarize the abovementioned need to collect, and the necessity to project one’s own story, one’s own personal history.
“The potential spirituality of objects is one of its most intense characteristic, although it can be vague and perhaps inapprehensible. Objects float in our imagination, constantly embodying ourselves and expressing our life stories.”
Pearce suggests that the desire to collect is an indispensable need, an urgency that is our own. She then names sixteen different possibilities for motivation, out of which only one is universal and particular to each and every one of us, regardless of our cultural background or economic status. It is the desire for immortality. This longing for eternal life is something I consider to be the most essential enticement, and an impetus that leads us to create. To create a collection, but also to create generally.
Petra Feriancová

www.galeria-sabot.ro, galeria.sabot@gmail.com

CAPACITOR II – Oliver Laric / Martin Westwood

Galeria Peles Empire, etaj I
până în 17 martie 2012

Copyright, and the idea of the authorship it ratifies, could well be on its last legs. Corporations are furiously fighting for their trademarks, protected patents and artistic works, but information seeps through their clutching hands like sand.

Whether or not copyright is justifiable is another story, but it is worth noting that it mimics the power structure of any ruling elite over the mass — be they those who own (corporations), those who know (religious bodies, academia), or those in place (governments). In this light, it might not come as a surprise that Laric has recently been looking at the history of iconoclasm, particularly during the Reformation. In the mid-16^th and 17^th centuries, reformers decreed that the use of religious images was idolatry, and thousands of pictures were destroyed or disfigured throughout Europe. Laric’s cast of a mauled-faced stone saint from Worcester cathedral (Icon (Worcester), 2009) questions the circumstances in which an image can or cannot be used, and thus points at what could be seen as a form of proto-copyright. It also embodies one of iconoclasm’s main paradoxes: the destruction of an image doesn’t lead to erasure but repurposing. A desecrated saint left on the cathedral’s wall for all to see is a potent propaganda tool, just as medieval justice made an example of traitors displaying their spiked heads on London Bridge’s Northern Gate.

The fabrication of Laric’s Icon (Worcester) chimes with one of the Peles Empire’s own concerns: a relationship between the two- and the three-dimensional defined by perpetual transformation. From object 1 — the Peles Castle in Romania — to the tourist postcards, the wallpapers, the ceramics and so on. Laric’s link to the iconoclast vignette starts with an image, a photograph found online, or in a book. This image is then turned in a digital 3D model, which is then printed in 3D, and cast to provide a mould for the lurid resins the artist or an assistant pours in during the making process’s last stage. The found image is consumed through its reinvention as a tangible object.
For Westwood, as for Laric and the Peles Empire, flatness can be a first step towards the sculptural — although the artist freely admits an awkward relationship to the idea of sculpture, burdened as it is by millennia of history. The unrecognizable is combined to the familiar in a wry experiment with textures’ suggestive power.
A capacitor is a small component used to store energy on an electronic circuit. It doesn’t perform any function other than allowing other components to fulfil their role. Laric, Westwood, and Peles Empire could perhaps be described as „capacitors” of the image. Probing its connection to power, shifting legal frameworks, and transformative displacement from the two- to the three-dimensional, the artists enable the coming-into-being of other images, subtly infused with the conditions of their own making.
C.M

www.pelesempire.com, pelesempire@gmail.com

Sorin Neamțu – Retopit

Baril, etaj III
până în 15 martie 2012

www.baril.ro, baril.cluj@gmail.com

Atelier de fotografie

Bavarde Studio, etaj IV
din 20 martie 2012, 18.00 h

Începem un atelier nou de fotografie adresat amatorilor de orice vârstă, dornici să învețe despre fotografie, mai ales despre cea în studio. Scopul atelierului este de a oferi posibiltatea participanților de a experimenta cât mai mult cu aparatul foto.
Atelierul este structurat în 8 ședințe a câte 2 ore, în care se vor dezbate tematici diferite (portret, obiect, conceptual și  multe alte teme interesante), cursanții vor primi teme practice iar la final va avea loc o expoziție cu cele mai bune fotografii făcute pe durata cursului.

Din motive tehnice atelierul este limitat la un număr de 10 participanți. Înscrierile se fac în ordinea primirii aplicațiilor. Taxa de înscriere este de 200 RON. Pentru alte informații și înscrieri vă rugăm să ne contactați la: 0721 474 298 saucontact@bavardestudio.ro

contact@bavardestudio.ro, 0721 474 298

Your brain on drums (atelier deschis de percuţie şi ritm)

Spațiul A Roda Inteira
miercuri, 19.30 h / joi, 19.30 h (muzică de capoeira)

Sunt bineveniţi: cei care nu au bătut niciodată la o tobă, dar îşi doresc să înveţe, cei care doresc să înveţe să comunice şi să se exprime prin ritm, profesionişti căutând libertatea de exprimare, căutători şi căutătoare – oameni dispuşi la joacă. Cei interesaţi se pot alătura cursului oricând. Nu se percep taxe fixe. Contribuţia e liberă.

Asociaţia Arta Capoiera, Adi Cimpoeşu – 0751 835 599, Bogdan Rakolcza – 0757 559 274

Capoeira Angola

Sala Studio, etaj I
marți, 19.00 h / vineri, 18.00 h
duminică 17.00 – 19.00 h (cerc deschis de capoeira în spațiul A Roda Inteira)

Capoeira Angola, venind din Brazilia cu rădăcini africane e luptă şi joc, dialog al corpurilor, învăţământul de a improviza şi a se exprima ca individ în muzică, în cântare şi în mişcare, în cercul „fermecat” de capoeira, şi în prelungirea lui firească: în viaţa de zi cu zi. Responsabilul pentru cursuri este Bogdan Rakolcza (Flexivel), elev ale grupurilor Capoeira Angola Mae Köln (Contramestre Rogerio), şi FICA Bahia (Mestre Cobra Mansa, Mestre Valmir). Interesaţii sunt oricând bineveniţi să participe la antrenamente. E nevoie doar de o pereche de adidaşi uşori, şi haine lejere.
Cursul se bazează pe contribuţii voluntare din partea participanţilor.

Asociaţia Arta Capoiera – Bogdan Rakolcza,0757 559274, bogdan@caravain.de
http://groups.yahoo.com/group/capoeiracluj