14 & 15 februarie, ora 19, Fabrica de Pensule – Studio, Cluj
Un spectacol de Gianina Cărbunariu
Video: Ciprian Mureșan
Asistent de regie: Alexandra Felseghi
Distribuția: Toma Dănila, Paula Gherghe, Mădălina Ghițescu, Rolando Matsangos
Producție: Colectiv A
Proiect finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
Artiștii care fac parte din echipa artistică a proiectului aveau în
1989 între 8 și 11 ani. Analizînd împreună materialele adunate în
timpul perioadei de documentare în arhiva CNSAS, primele întrebări au
fost: sunt dosarele Securității documente ce ne-ar putea ajuta sa
descifrăm trecutul? Sunt un adevăr parțial? o saga cu multe
ramificații și cu un autor colectiv – poporul român? o maculatură? o
bombă care ar putea exploda în fiecare moment? o moștenire ciudată pe
care o ducem cu noi fără să știm ce să facem cu ea? jurnale ale vieții
de zi cu zi ținute fără ca cei care au fost personaje să-și fi dorit
aceste jurnale? Câtă ficțiune și câtă realitate? Ce e de făcut acum și
de acum încolo? La acestea s-au adăugat alte întrebări în timpul
repetițiilor: cum ne poziționăm față de temă, față de publicul căruia
dorim să ne adresăm și care are vîrste și experiențe diferite, cum ne
poziționăm față de “scenariu” și față de “personajele” lui care nu
sunt de fapt personaje ci oameni reali, contemporani cu noi? Pentru
noi, aceste întrebări au atît o miză estetică, cît și una etică.Cei X milimetri aleși din cei Y kilometri de dosare sunt 10 pagini din
dosarul scriitorului Dorin Tudoran, publicat de acesta cu titlul Eu,
fiul lor. Dosar de Securitate. “Scenariul” spectacolului este
stenograma unei discuții ce a avut loc în 1985 la Comitetul Municipal
de Partid București. Nu “reconstituirea” ne-a interesat, ci exercițiul
de a înțelege felul în care a funcționat acest mecanism absurd al
mixării realității cu ficțiunea, precum și felul în care trecutul
recent, insuficient cunoscut, devine, luînd desigur alte forme,
prezentul pe care îl trăim.Ca multe din documentele din dosare, “stenograma” și felul în care
este redactată oglindește procesul de concepere a scenariilor de către
Securitate. Documentul este însă, în egală măsură, o mărturie a unei
atitudini exemplare. Atitudinea scriitorului Dorin Tudoran este o
atitudine singulară în epocă (aşa cum au fost şi cele ale dizidenţilor
Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu), într-un context în
care norma era colaborarea, lipsa de solidaritate, schizofrenia
cotidiană.Din păcate, replici din “scenariul” transcris în 1985 sună de parcă
discuţia ar avea loc astăzi. Lipsa de solidaritate, de reacţie,
aroganța puterii faţă de cetăţeni, oportunismul relaţiei
intelectualilor cu această putere – sunt şi teme ale societăţii
româneşti de astăzi.“Cît de prezent este trecutul recent?” este întrebarea cu care dorim
să lansăm discuțiile cu publicul ce vor însoți fiecare spectacol.
Prețul unui bilet întreg este de 15 lei, iar cu reducere pentru
studenți 7,5 lei.
Confirmări rezervari@colectiva.ro
Alte detalii, la: 0722642269
www.colectiva.ro
Sorry, comments are closed for this post.