Protest pentru drepturile studenților

– Interviu cu Daniela Alexe, președinte ANOSR –

Asociațiile studențești din spațiul autohton au gestat în anii 2000 într-o „tăcere asurzitoare”. Cu toate acestea, în ultimul timp Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se mișcă mai bine la nivel național în a formula revendicări democratice și materiale în sprijinul studenților, semn că se poate închega un nou spirit asociativ la nivelul universităților. Bătălia este inegală. În general, studenții sunt colonizați de marele capital și de stat și naturalizează limbajul ajustării la cerințele pieței și formării de „competențe”. Studenți-clienți sunt văzuți ca rotițe în mecanismele profitului, pe foarte mulți dintre ei nici nu îi deranjează, dar aceste trenduri pot fi inversate. Mișcările studențești autohtone au încercat prin tactici variate – negocieri, petiționări, propunerea de expertiză și, în ultimul timp, ieșiri în stradă – să propună Ministerului Educației „Statutul Studentului”, neadoptat până acum. Daniela Alexe, președinta ANOSR, explică într-un interviu via e-mail, care sunt mizele „Statutului studentului”, pentru care se manifestă în stradă joi, 17 noiembrie, în centrele universitare din România. La Cluj, studenții se întâlnesc la ora 16.00, în fața Casei de Cultură a Studenților. Preconizez că statutul va fi adoptat în funcție de numărul de studenți conștienți că se pot asocia cu scopul de a milita pentru drepturile lor de participare la luarea deciziei în universitate. Dacă mișcările studențești vor fi anemice, îi va fi mai ușor statului să se dispenseze de revendicări.

Ne vedem mâine la protest. Urmăriți interviul cu Daniela Alexe pe site-ul GAS sau pe CriticAtac:

Din păcate, întâlnim în România elemente ale comodificării educației prin care educația este transformată într-o marfă, universitatea în simplu furnizor, iar studenții în clienți. Măsurile și principiile pe care ANOSR le promovează pentru a preîntâmpina acest trend sunt: promovarea educației ca bun public,  autonomia universitară trebuie să fie direct proporțională cu asumarea răspunderii publice, studenții trebuie să fie parteneri egali în comunitatea academică și să participe la luarea deciziilor, situația economică nu trebuie să impună bariere în accesul la educație etc.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress