Grimus – Egretta 8.0/10


click pe copertă pentru a cumpăra albumul în format mp3

Un lucru e foarte clar: Panikon a fost albumul românesc al lui 2008. În eclecticul underground autohton primele lucruri care fac diferenţa între un proiect mediocru şi unul cu valoare sunt talentul cu care songwritter-ii trupei compun colajul muzical şi calitatea actului live. În cazul Grimus, cu toţi suntem de acord că ambele excelează. Ce se întâmplă însă când pentru prima dată Grimus se compară cu ei înşişi?

Există mai multe variante de a depăşi momentul când, după un debut de succes, la a II-a venire toţi colţii sunt îndreptaţi spre tine. Orice pas poate fi fatal. Ai două variante: încerci să te reinventezi sau aprofundezi. Cazul Egretta intra la a II-a categorie. Reacţiile critice de acum 3 ani aminteau de „normalitatea” unei astfel de debut, deci pe Grimus îi salvează faptul că la noi nu se produce des muzică de calitate, muzică cu care Panikon ar fi putut fi comparat. Şi atunci îi considerăm într-o categorie mai mare. Răspunsul la întrebarea „de ce apariţiile de tipul Grimus sunt normale, global vorbind”, ar fi: pentru că au prea multe referinţe pe care poţi să pui degetul, pentru că stilul lor este foarte nivelat, un fel de podiş situat la câteva sute de metri deasupra celor din jurul lor, pentru că maturitatea din faşă a sound-ului lor lucrează, de multe ori, împotriva lor. Spuneam că Egretta duce mai departe stilul debutului tocmai pentru că tot ce am enumerat mai sus rămâne valabil şi pentru noul disc. O colecţie de single-uri, bine inlănţuite şi corect abordate dar care aparent nu reuşesc să creeze un produs original, comparându-i la nivel global cu „ce se poartă” acum în muzică.

Faţă de Panikon, Egretta aduce câteva elemente noi care le sesizezi din prima: sunete electronice, un uşor iz post-punk şi vocea lui Vali Rauca. Acestea însă, sunt folosite cu foarte mare atenţie, şi nu reuşesc să schimbe radical abordarea pe care o ştim de pe Panikon. Intro-uri, fundaluri, interludii, sunt rapid acoperite de chitare, ritm şi mai ales de vocea lui Bogdan Mezofi. Până la urmă, Grimus rămân aceasi rock-eri alternativi pe care îi cunoaştem de la primul album.

Muzical vorbind, trăim online, nu mai putem avea încredere în lucrurile tipărite, e foarte probabil că în timp ce se tipăreşte o ştire despre ultimă revelaţie indie, să apară de nicăieri un tocilar care să facă buzz global  şi să dispară a II-a zi. Urmele lui vor rămâne doar în numărul de useri care i-au downloadatmelodia. Internetul oferă posibilitatea oricui ştie să-l folosească să devină următorul superstar, bătălia e cu atât mai acerbă, însă. Vezi Lana Del Rey, de exemplu, care cu colaje video home-made şi o operaţie estetică împarte indieblogosfera în două. Grimus, având în spate un producător englez ar fi putut cu noul album să se reinventeze din temelii, să profite de faptul că în mainstream, muzica românească e pe culmi ameţitoare (nu trebuie decât să asculţi radiouri comerciale străine ca să-ţi dai seama că Inna sau Alexandra Stan sunt fenomene globale), dar nu au făcut toate astea. Totuşi, e de remarcat faptul că, naţional vorbind, Grimus câştigă tot mai mult teren şi asta nu poate decât să ne bucure. Ne bucura tocmai pentru că ei nu folosesc cârligele de mai sus pentru a se face remarcaţi. Secretul e că sunt total devotaţi muzicii lor.

Acest articol e o comparaţie între Panikon şi Egretta pentru că, din punctul meu de vedere, nu pot fi separate şi că, de fapt, Egretta e continuarea după 3 ani a albumlui de debut: mai bine produs, mai radio friendly dar aceaşi atmosferă de rock alternativ cu o compoziţie complexă, în care pasajele se repetă şi brusc devin altceva. Dovada cea mai evidentă e piesa Cave, prima de pe Egretta, începe grav cu sunet de orgă şi e mai degrabă un răspuns (muzical vorbind) decât o „uvertură” chiar dacă textul întreabă: „Where do I go from here?”. Interogaţie care ne inspiră şi ea, un fel de decizie pe care Grimus au luat-o până la urmă: îşi urmează calea („Am I afraid of heights?/What is my biggest fear?”). Bineînţeles, versurile sunt deschise interpretărilor, poate Cave nu e o metaforă a dificultăţii artistului de a crea, comparată cu bezna unei peşteri unde doar sunetele pot crea ceva concret, tangibil, imaginabil. „Started” este primul single de pe album, care a fost anunţat că un soi de metamorfoză a stilului lor, dar de fapt, nu s-a întâmplat asta şi a rezultat un fel de „In a Glimpse” la puterea a III-a: mai spaţială, mai pop, asumat cheesy – mă refer la touche-urile post-punk-revival dinaintea refrenului. Omagiu The Killers.

După prea multă exuberantă, Grimus revine la sobrietate cu o piesă de genul „Face the Light” – drama nocturnă cu replici nonşalante „You’ve always been my Rubik’s cube!”. Şi apoi o premieră pe Egretta: vocea lui Vali Rauca, pentru prima dată protagonist în „Promise”. Ceva cald, calm şi nesigur astâmpăra vocea stridentă, perfectă a lui Dabija. De fapt, stilul acesta foarte măsurat, aproape farmaceutic, le este atât de specific: după începutul exuberant cu Cave şi Started, a fost nevoie de 2 piese ca să stingă incandescenta prematură. Abia acum ne scăldam cu adevărat în apele Egrettei. Un moment memorabil de pe album care se dezvăluie treptat.

Vanity e single-ul care combina „Started” şi „Promise”, rezultatul fiind o piesă cu iz lo-fi, de foarte bună calitate dar care mi se pare că e dezavantajată de refrenul prea precipitat. Am observat că pe Egretta există compoziţii care vor cu tot dinadinsul să fie „catchy” (Started, Vanity) şi încearcă tertipuri care par să şchiopăteze: inserţii electro sau post-punk, ruperi şi explozii exagerate refren / restul melodiei . Efectul creat este unul artificial care nu cred că avantajează punctual albumul. Din fericire, global vorbind acest aspect negativ nu afectează unitatea Egrettei .

Pe la mijlocul albumui ajungem şi la melodia care dă numele albumui, „Egretta”, şi într-adevăr, cam toate atuu-rile sunt regăsite aici: duetul soliştilor, compoziţia complexă, versurile amărui : „It’s gone so wrong / I will be strong/ All I was trying to say to you / All will be forgiven în the end”. „In your eyes” e o revenire la suprafaţă cu foarte mult sunet de chitară. „Spacegirl” – momente foarte zen între refrene (dacă eşti atent auzi o clapă venită de acum vreo 3 de decenii, când muzică electronică abia că făcea ochi) urmate de urletul chitarelor care se iau la întrecere cu vocea incandescentă a aceluiaşi Bogdan akaDabija, făcând ţăndări liniştea nostalgică de mai înainte: ” Spacegirl, would you like to know my name?”. Foarte corect pus în scena duetele vocilor umane dar şi ale instrumentelor în funcţie de stările pe care le trezesc. „Fool” începe cu acelaşi sound electronic primitiv, aglomerare de instrumente acoperite până la urmă de chitare şi voce. „Attracted” reia motivul post-punk-revival şi efectele spaţiale din clape, explodând orgasmic: „Raise your voice baby/ I just wanna have sex/ With somebody else”.

O ultimă extravaganta înainte mare final „Fingerprints” care calmează toate valurile stârnite. Şi cine altcineva să se ocupe de asta decât vocea lui Vali Rauca care cânta alături de un music-box misterios. Asta doar în prima parte a track-ului, pentru că, după jumătate de melodie de lamentaţii luate foarte în serios: „Getting drunk while she’s going away/ Leaving marks on the sand as her fingerprints/ Turn off the light in your eyes” şi 3 secunde de linişte, infernul marca Grimus se dezlănţuie. Acum îţi dai seama că, până la urmă, Egretta nu e cu happy-end. Supriza e că, de data asta, Vali e cel care se ia la întrecere cu chitarele într-un maraton care fizic pare să-l depăşească. Chestia asta dramatizează şi mai mult mesajul repetat obsesiv: „I can’t take this from you no more / Living în my dreams upon a …” Şi totul se termină cu nişte cuvinte care nu se înţeleg din cauza acumulărilor de fundal, nu ştiu dacă asta e intenţia dar aceasta suspensie întărită de finalul brusc lăsă din nou albumul deschis, exact în acelaşi stil în care e început. Replay.

text: Silviu Medeşan

FacebookGoogle+Twitter

2 răspuns la Grimus – Egretta 8.0/10

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress