Imigranții la Nepotu’ lui Thoreau

Via Vali Derevlean:

Iată că fracturismul nu a murit şi o dovadă bună în acest sens e noul roman al Ioanei Baetica Morpurgo – Imigrantii.
Autoarea isi va lansa miercuri (12 octombrie) cartea la libraria Book Corner de la ora 16.00, iar de la ora 18.00 va citi fragmente la clubul de lectură Nepotu’ lui Thoreau. Invitat surpriză: Ovidiu Mircean!

Aşa că vă invit pe toţi la o lectură de bună calitate şi o dezbatere lejeră, cu bere, cafea şi, dacă e la fel de frig, vin fiert.

Despre carte şi autor:

Ioana Baetica Morpurgo a mai publicat la Polirom Fişă de înregistrare (2004), volum ce a fost preselectat pentru premiul de debut al României literare. In prezent, Ioana Morpurgo trăieşte în sudul Angliei, unde coordonează un proiect de hedonism al ideilor intitulat „Lectures on Everything”, scrie şi dă lecţii de pian.

Romanul

De pe fundalul policolor al Londrei se desprind cinci siluete, cu trecutul şi destinul lor: Răzvan, Maria, Traian, Sabina, Gruia. Poveştile lor decurg paralel, cu excepţia cîtorva momente aleatorii şi fulgerătoare în care se întretaie, fără consecinţe. Un doctorand gay, de stînga, o pictoriţă de mîna a doua, un stock broker, o femeie care are grijă de un bătrîn pe moarte şi un sans papiers uşor autist au în comun un singur lucru: cetăţenia română. Ioana Baetica Morpurgo prinde în aceste cinci destine exemplare alchimia uneia dintre cele mai teribile experienţe umane – cea a dezrădăcinării.

Autoarea

Ioana Morpurgo (Baetica) s-a născut în 1980. A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti după care a urmat cursurile Masteratului de Antropologie Culturală de la SNSPA. În 2004 a început un doctorat pe tema culturii tranziţiei în România postcomunistă la Exeter University, Marea Britanie (unde a şi predat un seminar de „Societăţi contemporane”). A publicat numeroase articole pe teme literare şi socio-culturale în România literară, Dilema Veche, Timpul, Vatra, DeciAcademia Caţavencu, Observator cultural, New Internationalist, Contemporary Review etc.

A contribuit la diverse antologii cu proză scurtă şi eseu: Cartea cu bunici (2007), The Review of Contemporary Fiction (2010), Erotographos 50+1 (2010).

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress