TIFF 2011 – Ziua 3 (2): Misterele peșterii uitate

Ieri au avut loc primele proiecții a două dintre cele mai bune filme din TIFF-ul de anul acesta: Mistérios de Lisboa (Raould Ruiz, 2010) și Cave of Forgotten Dreams (Werner Herzog, 2010).

Primul dintre acestea este un film maraton, de 4 ore și jumătate (cu o pauză de 15 minute aproximativ a mijloc), o impresionantă frescă socială plasată în Franța, Spania și Italia din jurul anului 1800, după romanul foileton al lui Camilo Castelo Branco. În centrul filmului stă un preot care investighează secretele diferitelor sale cunoștiințe (din toată păturile sociale), prin intermediul a câteva zeci de povești într-o poveste. Mi-a amintit de un film polonez mai vechi pe care l-am văzut recent, „Manuscrisul de la Saragossa”, care însă se juca mult mai mult cu poveștile spuse de personaje. Dincolo de poveste, „Misterele Lisabonei” este un film extraordinar de frumos, pictural, ceva total  neobișnuit pentru o producție care a fost (măcar parțial) concepută și pentru micul ecran. Lumina naturală este folosită pe cât posibil (nu e chiar ”Barry Lyndon”, dar nici nu cred că vrea să fie), iar planurile secvență bine regizate te țin cu sufletul la gură. Filmul emană un calm, o liniște care invită la meditare, dar, în același timp, lasă micile drame de pe ecran să se desfășoare în ritmul lor natural.

„Misterele Lisabonei”

„Peștera viselor uitate” este ultimul documentar al lui Werner Herzog, despre peștera Chauvet, picturile eu vechi de 30.000 de ani, oasele preistorice conservate și cercetătorii care o studiază. Problematic este că, la fel ca și Win Wenders cu ”Pina”, și regizorul german stabilit în Los Angeles a decis să filmeze în 3D, chiar dacă în interiorul peșterii dispune de foarte puțină lumină. Cu toate acestea, cred că Herzog a câștigat pariul cu noul format. Shaky-cam-ul și apropierea de stâncile pictate creează o experiență foarte viscerală (chiar dacă, poate, întoarce stomacul unora). Avem ocazia să vedem cum fiecare linie trasată interacționează cu relieful peșterii, cu șanțurile, depresiunile și zgârieturile de gheare de urs de pe pereții care au fost folosiți drept șevalet. Uneori, avem impresia că putem să privim într-o crevasă dacă întoarcem capul numai un pic la dreapta sau la stânga. Este prima dată când obiectele dintr-un film 3D nu îmi par mai mici decât sunt în realitate, ba chiar mă copleșesc, grație insistenței lui Herzog de a se apropia cât de mult cu camera de filmat de aceste picturi extraordinare. Fascinat de ideea de proto-cinema pe care aceste picturi i-o sugerează, Herzog ne invită să îi admirăm filmul pe pereții unei alt fel de peșteri – sala de cinema.

Regizorul își narează, ca de obicei, filmul în stilul propriu. Acest lucru poate aliena pe unii, dar eu îl găsesc seducător. El nu caută să facă neapărat un film despre o peșteră pictată din Franța, ci un film despre umanitate. Post-script-ul filmului și ai săi crocodili mutanți albinoși este criptic și aduce o notă de pesimism unui film care celebrează spiritul creator al omului timpuriu. Dar este concluzia perfectă a unui film care are defectele sale, dar este seducător, devastator și nu poate fi comparat cu nimic altceva, la fel cum Herzog însuși și filmele sale există într-o lume numai a lor.

FacebookGoogle+Twitter

un răspuns la TIFF 2011 – Ziua 3 (2): Misterele peșterii uitate

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress