TIFF 2011 – Ziua 1 (partea a doua) și Ziua 2 (prima parte)

Am terminat ziua întâi cu Año bisiesto (Michael Rowe, 2010), un film care pătrunde în intimitatea locuinței unei tinere femei nu chiar atrăgătoare, care se complace într-i serie de aventuri de o noapte, culminând cu înfiriparea unei relații în care ea este partenerul pasiv, submissive, totul cu un scop, bineînțeles. La standardele TIFF, cele mai greu de urmărit secvențe ale filmului sunt destul de blânde, deși nu este un film pentru persoane neavizate. Până la urmă, nu este un film foarte bun, dar oferă o experiență destul de viscerală.

Despre ce am văzut astăzi, mai jos:

La vida de loc peces (Matias Bize, 2010) – Reîntors în țara natală după o lungă absență, Andres participă la aniversarea unui (fost) bun prieten. Își dorește să plece cât mai repede, dar fantomele trecutului îl rețin. Filmul are numai 83 de minute, dar chiar și așa pare groaznic de lungit. Adevărul este că nu este nimic în acest film care să justifice un lung-metraj. Toate dramele personajului nu sunt deloc „emoționante”, așa cum ar fi vrut regizorul, care în schimb ne oferă o serie de dialoguri (și monologuri!) care nu duc nicăieri. Imaginile sunt compuse aproape în exclusivitate de close-up-uri filmate în stil shaky-cam, iar acolo unde sunt necesare tranziții între scene ni se oferă un pic de muzică New Age și imagini cu personajele traversând coridoarele mult prea numeroase ale casei în care se petrece întreaga acțiune.

Le quattro volte (Michelangelo Frammartino, 2010) – dacă te cheamă Michelangelo și ești regizor de film (sau artist în general), ar fi bine să fii bun! Din fericire, Frammartino dovedește cu acest al doilea său film că are într-adevăr talent, chiar dacă „Le quattro volte” este acel gen de film în care „nu se întâmplă nimic”, iar în plus mai este și mut. Filmul urmărește eliptic, viața unui păstor bătrân, care are grijă de caprele sale și duce lapte la diferiți co-locuitori ai satului său. Odată de bătrânul iese din peisaj, filmul se concentrează asupra caprelor sale (una dintre el dă naștere unui ied adorabil), iar apoi asupra unui molid uriaș care este tăiat pentru o petrecere rurală, apoi transformat în cărbune. Filmul lui Frammartino este o sărbătoare a naturii și a miticului ciclu al vieții. Dar este și impecabil din punct de vedere vizual și susținut de un bogat fond sonor – fără muzică, doar lătratul câinilor, tropăitul caprelor, zgomotul făcut de vânt printre crengile copacilor etc. S-ar putea ca „Le quattro volte” să fie unul dintre highlights-urile acestei ediții TIFF.

Singularidades de uma Rapariga Loura (Manoel de Oliveira, 2010) – vroiam să scriu că e ultima găselniță a regizorului în vârstă de 102 ani, dar mi-am dat seama că de când „Excentricitățile unei blonde” (traducere aproximativ reușită) a ieșit pe ecrane, Oliveira a mai făcut deja un film. „Singularidades…” este o distracție de o oră, în stilul care l-a consacrat pe Oliveira, după care nu mă dau în vânt, dar imaginile sale sunt frumoase, iar absurditatea situațiilor și dialogurilor este seducătoare. Filmul are câteva referințe literare care sunt obscure pentru mine, dar nu cred că sunt neapărat esențiale pentru ca filmul să fie savurat la justa sa valoare.

Despre „Pina” și „Camera sinucigașului”, mâine!

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress