Am fost azi la Fitzcaraldo. Face parte dintr-una din seriile 3×3 ale TIFF-ului – adica scrie pe el “capodopera”, fara surle si trambite. Sala nu a fost plina, dar am stat oricum in foarte ciudatul balcon de la Victoria, unde exista un fel de masute intre scaune, pe care, cu putin efort, te poti intinde ca pe o canapea care-ti invineteste coastele.

Pelicula era veche si cu marginile in fade out, ca in filmele vechi pe care le vezi in filme. Proiectie vintage, adica, si foarte potrivita.

E un film despre visatori & vise si absenta sensului din lucruri. Ma asteptam la ceva mai dur de la Herzog, la acea recunoastere a obiectivitatii naturii care creeaza frumusete si oroare fara discriminari si fara a presupune un spectator care simte. Ma asteptam sa se verse totul, dureri si sange si inocenta, intr-o masa comuna de estetic. Herzog e printre putinii care iti pot livra poetic scenele clasice de animale devorand animale, fara sa se dezminta de la cauzalitatile surde ale firescului. Cu oamenii, lucrurile stau la fel, dar e mai dificil de privit si, de ce nu, mai catartic.

Dar povestea lui Brian Sweeney Fitzgerald (Fitzcarraldo) e doar un periplu romantic prin junglele amazoniene. Te astepti in orice moment la scene din Heart of Darkness (care a inspirat Apocalypse Now) dar sugestia e acolo doar pentru a potenta scenele in care carnagiul si tragicul nu apar. La fiecare pas, moartea ocoleste elegant personajele filmului, pentru a ramane in umbra, chiar dupa marginea difuza a ecranului.

In locul ei se insinueaza un fel de realism magic, sursa de momente sublime care iti dau senzatia ca intelegi de ce a trebuit inventat cinematograful. Un vapor e tarat pe versantul unui munte, prin jungla, pe muzica de patefon. Opera. Imagini atat de clasice incat evadeaza din marginile filmului si te fac sa privesti in jur: suntem intr-un cinematograf si totul e la locul lui. Participam la un act artistic matur si bine temperat. Moment in care nimeni nu si-ar putea dori mai mult.

Despre Fitzcarraldo s-a scris enorm. Si Herzog a publicat jurnalul sau din timpul filmarilor. Cei interesati pot afla ca povestea filmului este, de fapt, povestea realizarii filmului. Ideea aberanta de a traversa un munte cu un vapor ca sa aduni, in mod irational, bani pentru a construi o opera in jungla poate fi intrecuta doar de faptul de a face propriu-zis aceste lucruri, pentru a le filma, pentru a spune o poveste. Circular, quijotesc, postmodern, poetic etc.

Ar mai fi de mentionat Klaus Kinski. Si atat.

Fitzcarraldo e unul dintre acele filme care iti lasa senzatia ca nu stii prea multe despre cinema pentru ca nu l-ai vazut mai demult.