Reiau un articol despre Parcul Feroviarilor, publicat în vara anului trecut pe voxpublica, dar care mai este încă actual. Problema mea rezidă în faptul că suntem extrem de letargici în reactivitatea noastră. Dacă asociațiile cetățenești s-ar fi mobilizat de mai demult, de acum câțiva ani, când avertizam, alături de prea puține persoane, de soarta sumbră a parcului, transformat de clubul de fotbal CFR în bază sportivă, cu siguranță nu am fi ajuns la tăierile de copaci și lucrările ilegale de amenajare. Totuși, încă nu e prea târziu să blocăm proiectul unei baze sportive, după cum poate fi blocat și proiectul lui Arpad Paszkany de a construi blocuri de aproape 20 de etaje în vecinătatea parcului (dacă noul PUG nu a blocat definitiv proiectul Riverfront la acel regim catastrofal de înălțime care ar sufoca zona). Redau articolul doar ca teaser al unui „picnic” de mare anvergură pe care o să îl realizăm sâmbătă, 7 mai, în Parcul Feroviarilor, cu Asociația Studenților Arhitecți Cluj în pole position, alături de alte asociații și cetățeni:
Clujul este în primele zece oraşe din Europa ca spaţiu verde pe cap de locuitor, cu 30 de metri pătraţi de cetăţean. O spune primarul PDL al Clujului, Sorin Apostu. Statistica aceasta se bazează pe includerea în intravilan a mari porţiuni din pădurile din preajma Clujului, Făget şi Hoia. Este atât de mult spaţiu verde într-un oraş înghesuit între dealuri, încât municipalitatea nu se mai interesează de soarta celui de-al treilea parc ca mărime din Cluj: Parcul Feroviarilor, de aproximativ 5 hectare jumătate. Parcul se află în gestiunea Ministerului Transporturilor.
Soarta parcului e neclară. A fost concesionat de către Ministerul Transporturilor omului de afaceri Arpad Paszkany, care plănuieşte să construiască o bază sportivă pentru clubul de fotbal CFR. Constantin Dascălu, fost angajat al lui Paszkany la firma Opel Ecomax din vecinătatea parcului, este secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor care a facilitat concesiunea. Până acum, planurile de transformare în bază sportivă a parcului nu s-au realizat din cauza Ordonanţei de Urgenţă 114 / 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane care interzicea schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi şi construirea pe ele. Însă o nouă lege lasă deschisă posibilitatea construirii în parcuri şi schimbarea destinaţiei. Citesc în Adevărul de Seară că, de fapt, contractul dintre Ministerul Transporturilor şi CFR nu a fost reziliat, ci doar pus la păstrare. Contractul prevede o concesionare pe timp de 25 de ani, la un preţ infim de 64.000 euro pe an (repet, 5,3 hectare!):
„În acest context, afacerea a generat suspiciuni încă din 2007, când s-a aflat despre ea. Atunci, după un articol publicat de „Evenimentul zilei”, senatorul clujean Gheorghe Funar a făcut o interpelare pe această temă în Parlament. Ministerul Transporturilor a răspuns prin ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu că respectivul contract nu s-a mai pus în aplicare, fiind întreprinse demersurile pentru rezilierea acestuia. Este evident, însă, că, de fapt, contractul nu a fost reziliat ci doar pus la păstrare, pentru o vreme. Ca o coincidenţă, în prezent, Constantin Dascălu este din nou secretar de stat la Transporturi. Întrebat despre toate aceste lucruri, Arpad Paszkany a declarat că nu a fost nicio clipă la curent cu rezilierea contractului”.
Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism Napoca, este unul dintre cei mai cunoscuţi activişti de mediu din Cluj. El condamnă schimbarea destinaţiei spaţiului verde:
„Prin modificarea în toamna anului trecut a Legii Spaţiilor Verzi, s-a dat din nou «undă verde» pentru transformarea în teren de construcţie a ce a mai rămas din spaţiile verzi urbane. Nu total, ci doar pentru obiective «de utilitate publică» (străzi, parcări, clădiri cu funcţiuni publice etc.), însă cum toate Primăriile au asemenea planuri, protecţia spaţiilor verzi, instituită în toamna anului 2007 prin modificarea Legii Protecţiei Mediului prin OUG 114 / 2007, a fost mult diminuată. Acum se preconizează în Parlament anihilarea completă a acestei protecţii legale, prin noua variantă a proiectului de lege de aprobare cu modificări a OUG 114 / 2007, care elimină practic complet restricţia de schimbare a destinaţiei spaţiilor verzi, spre bucuria mafiei imobiliare şi a edililor fără scrupule. Primăria clujeana s-a manifestat constant în ultimele două decenii ca inamic al spaţiilor verzi urbane şi apetitul ei imoral şi ilegal pentru transformarea lor în teren de construcţie a putut fi doar puţin şi rar frânat de reacţia ONG-urilor de mediu şi a cetăţenilor. Prin OUG 114/2007 se stopaseră intenţiile iresponsabile de tipul construirii unui sediu de Filarmonică în Parcul Central, însă acum legea, deja mult slăbită, nu va mai putea apăra aproape deloc ceea ce a mai rămas din parcurile Clujului”.
Eugen Pănescu, membru al Comisiei de Urbanism din Consiliul Local clujean, crede că problema nu e concesiunea, ci „schimbarea destinaţiei spaţiului verde”. Parcul trebuie să îşi menţină utilitatea publică, nu să fie transformat în bază de antrenament de care ar beneficia un număr restrâns de oameni, crede arhitectul care a făcut parte din echipa care a proiectat reamenajarea Pieţei Muzeului şi a Pieţei Unirii din Cluj.
În urmă cu doi ani, pe când lucram la un ziar local, am scris un articol despre al treilea parc al Clujului [al doilea dacă scoatem din calcul Parcul Babeș, unde se plătește intrarea] în care îi întrebam pe directorii Căilor Ferate Române dacă ar fi dispuşi să cedeze parcul municipalităţii, care are mai multe fonduri să întreţină un parc lăsat de izbelişte. „Parcul e în proprietatea statului român. Clubul de fotbal CFR a dorit să îl preia, însă ei nu pot din cauza legii privind spaţiile verzi care îţi interzice schimbarea destinaţiei terenului. Ne-am bucura dacă ar veni cineva cu propuneri. Noi nu avem bani să întreţinem parcul, să îl amenajăm”, spunea atunci Emanuel Culda, director adjunct al SNCFR Cluj. Am vorbit apoi cu reprezentanţi de la primărie: viceprimar, consilieri locali, purtător de cuvânt. Toţi spuneau că ar fi dispuşi să negocieze cu Ministerul Transporturilor pentru a prelua parcul. De atunci, nu s-a întâmplat nimic în acest sens, primarul Apostu preferând să includă porţiuni de pădure în intravilan pentru a rezolva problemele grave de spaţiu verde ale Clujului.
M-am mutat acum la două minute de parc. Iubesc sportul. Mi-ar plăcea să găsesc un loc în apropiere în care să pot alerga, să joc baschet sau fotbal şi nu vreau să plătesc o chirie de 100 de lei pe oră pentru asta. Nu pentru că nu îmi permit, ci pentru că eu cred că ar trebui să avem posibilitatea de a face mişcare gratuit. Apoi, sunt destui, în special copiii, care nu îşi permit sumele astea.
O problemă majoră a României capitaliste e că a privatizat nediscriminat şi fraudulos bunurile publice şi ştiu destui oameni care cred că parcul ar fi mai bine gestionat de un particular care l-ar transforma într-o bază sportivă decât de comunitatea locală. Capitalismul este atât de puternic naturalizat de unii încât nu se mai găsesc resurse mentale pentru a gândi o gestiune non-capitalistă a spaţiului public. Altfel, nu-mi explic de ce comunitatea locală nu s-a luptat mai puternic pentru ca parcul să nu se degradeze, să nu iasă din conştiinţa publică.
Totuşi, suntem câţiva care încercăm să punem problema parcului pe agenda publică, care deschidem posibilitatea ca Parcul Feroviarilor să fie folosit de un număr cât mai mare de clujeni şi gratuit. Ne-am bucura să fiţi alături de noi.
De asemenea reprezentan ii ONG-urilor i-au adus la cuno tin primarului general situa ia spa iilor verzi pe care municipalitatea le-ar putea pierde prin votarea modific rii ordonan ei 114…Edilul ef a cerut reprezentan ilor ONG s se adreseze Parlamentului i i-a asigurat c i va sprijini n demersul lor. Rog o scrisoare din partea dumneavoastr la Parlament la Comisia de Amenajare Teritoriului a Camerei Deputa ilor i o s ata ez i eu una prin care v sus in a spus Sorin Oprescu…….Prin aprobarea modific rii OUG 114 2007 Bucure tiul ar pierde mii de hectare de spa ii verzi publice. Revenind la vechea lege care nu protejeaz spa iile verzi ora ul pierde 28 ha din Parcul Tineretului 100 ha lng lacul V c re ti 13 5 ha n Parcul bazilescu i lista este destul de lung a precizat Dan Trifu de la Eco Civica………..
De asemenea reprezentan ii ONG-urilor i-au adus la cuno tin primarului general situa ia spa iilor verzi pe care municipalitatea le-ar putea pierde prin votarea modific rii ordonan ei 114…Edilul ef a cerut reprezentan ilor ONG s se adreseze Parlamentului i i-a asigurat c i va sprijini n demersul lor. Rog o scrisoare din partea dumneavoastr la Parlament la Comisia de Amenajare Teritoriului a Camerei Deputa ilor i o s ata ez i eu una prin care v sus in a spus Sorin Oprescu…….Prin aprobarea modific rii OUG 114 2007 Bucure tiul ar pierde mii de hectare de spa ii verzi publice. Revenind la vechea lege care nu protejeaz spa iile verzi ora ul pierde 28 ha din Parcul Tineretului 100 ha lng lacul V c re ti 13 5 ha n Parcul bazilescu i lista este destul de lung a precizat Dan Trifu de la Eco Civica………..