Seminarul filosofic „Munca: valoare, capital, imaterialitate”

În contextul recodificărilor actuale ale muncii în numele pretinsei necesităţi şi urgenţe a ieşirii din criză şi al recîştigării unei noi competitivităţi, ideologia şi practica neoliberală impun flexibilizări, eficientizări, dar şi constrîngeri al căror efect pe termen mediu şi lung se traduce prin rafinarea formelor de exploatare şi fragilizarea relaţiilor sociale. Într-un asemenea context, seminarul despre muncă îşi propune o întoarcere la texte clasice şi contemporane consacrate muncii, de la cele ale lui Marx privind distincţia dintre munca concretă şi munca abstractă, trecînd prin manifestele împotriva muncii ale grupului Krisis şi prin operaişii italieni, pînă la teoriile privind sfîrşitul muncii, imaterializarea ei, munca afectivă şi construcţia noilor forme de subiectivitate.

Seminarul – deschis tuturor celor interesaţi – se va desfăşura sub forma unor întîlniri săptămînale de două ore, cu o intervenţie principală urmată de discuţii pe marginea unui text dinainte stabilit. Textele sînt depuse într-un dosar la Biblioteca de Filosofie a UBB, Clădirea centrală, str. Kogălniceanu 1. Unele texte sînt disponibile în format electronic şi vor fi transmise celor doritori pe email.

Întîlnirile vor avea loc la Departamentul de Filosofie, sala 128, et. 1, în Clădirea centrală a UBB. Programul provizoriu al seminarului este următorul :

  1. Marţi, 29 martie, ora 14.00 – Cristi Nichitean – Procesul de muncă şi procesul de valorificare (Karl Marx, Capitalul);
  2. Marţi, 5 aprilie, ora 14.00 – Ciprian Mihali – Muncă imaterială şi subiectivitate (André Gorz, Métamorphoses du travail şi L’immatériel);
  3. Marţi, 12 aprilie, ora 18.00 (sau marţi 24 mai) – Claudiu Gaiu (Ce înseamnă autonomia azi), Lorin Ghiman (Muncile puterii);
  4. Marţi, 19 aprilie, ora 14.00 – Diana Pauleţ – Manifestul împotriva muncii (Grupul Krisis)
  5. Miercuri, 4 mai, ora 14.00 – Bogdan Ghiu/Claude Karnoouh;
  6. Marţi, 10 mai, ora 14.00 – Cristi Nichitean– Enigma capitalului (David Harvey, The Enigma of Capital);
  7. Vineri, 13 mai, ora 16.00 – Ciprian Jeler – General intellect  (Paolo Virno, Opportunisme, cynisme et peur);
  8. Marţi, 17 mai, ora 14.00 – Lelia Marcău – Sfîrşitul muncii? (Jeremy Rifkin, The End of Work).

Seminar 1 – marți 29 martie, ora 14.00 Karl Marx – Capitalul (cap. 4-5, pp. 177-227, ed.1957)

Care este esenţa modului capitalist de producţie? Predominanţa obiectelor destinate pieţei sub formă de mărfuri. Mărfurile se pot schimba între ele în virtutea unei proprietăţi comune, independentă de specificul fiecăreia: valoarea. Pe urmele clasicilor economiei politice engleze, Adam Smith şi David Ricardo, Marx determină valoarea ca fiind dată de cantitatea de muncă încorporată într-un produs, măsurată în timpul de muncă necesar pentru producerea sa. Exploatînd munca salariată şi încorporînd-o în mărfurile sale, proprietarul mijloacelor de producţie îşi măreşte astfel capitalul.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress