Tehnică: mixed-media

Instalaţia The Golden Flat – Ultimul carnaval este o inventariere, mai precis o etnografiere, a tipologiei spaţiului de locuit socialist din anii ‘70, ’80, urmată de reconstituirea unui apartament la scara 1 :1 cu întreaga sa recuzită de obiecte. Ambientul a fost gândit ca spaţiu de interacţiuni şi semnificaţii individuale, mai degrabă funcţional decât structural.
Ideea realizării acestui proiect a pornit de la observaţia că în foarte multe locuinţe din prezent există aceleaşi obiecte banale, vechi de zeci de ani cărora proprietarii le-au găsit întrebuinţări foarte diferite. Multe piese de mobilier care au făcut cândva parte din ansamblul unei locuinţe standard de bloc pot fi găsite (2010) depozitate de-a valma în spaţiile unor apartamente sau în amenajări de grădini şi prispe de case. Dat fiind că cele mai multe obiecte erau aproape identice, reprezentând produse de serie, ele sunt emblematice pentru acea perioadă şi uşor de recunoscut, un soi de reziduuri ale celebrului proiect oficial Golden Age al perioadei comuniste.
Atenţia mi-a fost atrasă de două tipuri de obiecte ce populează universul acestor apartamente: pe de o parte cele autohtone, cu valoare funcţională, care nu implicau emoţional individul, pe de altă parte cele de provenienţă occidentală care ajungeau în Romania devenind obiecte-fetiş, amprentate afectiv puternic. În timp ce consumismul occidental se debarasează cu uşurinţă de obiecte, înlocuindu-le cu mare rapiditate, în România se acumulează, nimic nu se aruncă, totul se păstrează. Mai mult, dacă funcţionalitatea obiectului sau a produsului de provenienţă occidentală era deturnată prin fetişizarea acestuia, funcţionalitatea obiectului de serie autohton pare să nu aibă sfârşit.
Am ales sa plasez această reconstituire în timpul cotidianului, acel prezent continuu şi unghi de privire al socialului, pentru a surprinde de aproape, în cele mai intime detalii, acest spaţiu al locuirii si sociabilitatea pe care o implică. Descrierea etnografică nu nu se opreşte doar la simpla inventariere a ceea ce înregistrează privirea. Este în primul rând transcrierea informaţiilor obţinute în acest fel. Obiectele vechi şi uzate, devorate de propria lor funcţionalitate, se dovedesc a fi o sursă de imprevizibil estetic şi conceptual. Acolo unde nu mai e aproape nimic de văzut sau de gândit, am descoperit un alt mod de raportare la trecutul care supravieţuieşte prin forme hibride, în cele mai neaşteptate configuraţii formale sau emoţionale.