Parcul Feroviarilor, al doilea parc ca mărime din Cluj după Parcul Central, s-a închis. Noul concesionar al parcului, echipa de fotbal CFR, taie în aceste zile copacii din parc și plănuiește construirea unei baze sportive care limitează drastic accesul general și gratuit în parc.
În săptămâna asta avem Sesizariada, o acțiune civică pentru susținerea Parcului Feroviarilor, în cadrul căreia vom depune un număr record de sesizări privind construcțiile / amenajările ilegale din Parcul Feroviarilor. Depune și TU o sesizare!
Descarcă Kitul de Sesizări nr. 1/2011 pentru Parcul Feroviarilor de aici: http://dl.transfer.ro/transfer_ro-22mar-f6356a1cc1549f.zip
Imprimă sesizarea. Du-o și înregistrează-o la una din instituțiile abilitate să investigheze cazul Parcului. Instrucțiunile complete și harta instituțiilor le găsești în documentul cum_procedezi.pdf din kit.
Instituțiile vizate sunt:
1. Primăria Municipiului Cluj-Napoca
2. Prefectura Cluj
3. Club CFR
4. Inspectoratul de Stat în Construcții, Urbanism, Amenajare Teritoriu din Cluj-Napoca
5. Politia de patrimoniu
6. Garda de Mediu
Așa. Și după ce ți-ai depus sesizările, trimite un mail pe parculferoviarilorcluj@gmail.com pentru contorizare
Succes!
Sorry, comments are closed for this post.