Portretul luptătorului la tinereţe

Începând de ieri, la Cinema Arta rulează filmul Portretul luptătorului la tinereţe (2010), debutul lui Constantin Popescu Jr. în lung metraj (cunoscut mie drept co-regizor al Aminitirilor din Epoca de Aur şi regizor al scurt-metrajului Faţa galbenă care râde), prima parte a unei trilogii pe care acesta intenţionează să o realizeze. Cu o durată de peste două ore şi jumătate, pelicula debutează lent, moto-ului (‘Orice înger este înfricoşător.’ – Rainer Maria Rilke) urmându-i o discuţie despre mămăruţe şi motivele pentru care acestea cad la pământ. Ceea ce urmează este un adevărat tur de forţă al acestei cronici a anilor de rezistenţă anticomunistă în munţi (1949-1957), văzută prin prisma destinului grupului de ‘elemente declasate/duşmănoase’ condus de Ioan Gavrilă Ogoranu. Câţiva critici au remarcat neindividualizarea membrilor acestui grup, iar răspunsul regizorului a sosit prompt: este ‘portretul unui grup’ – ‘luptatorul’ din titlu desemnând deci schiţa unui destin, nu a unui personaj individual.

Nefiind cronica unui singure vieţi, Portretul luptătorului la tinereţe este şi nu este cronica unui regim, actorul Dan Bordeianu menţionând faptul că filmul nu este unul doar despre comunism, ci despre rezistenţa în faţa unui/oricărui regim totalitar. Filmat cu camera de mână (alegere ce impune un anumit ritm – dublat de contrastele de imagine) şi în mare parte urmărind destinele membrilor grupului şi anihilării treptate a acestora, filmul nu este nici ceea ce s-ar putea numi ‘film de acţiune’ (cu atât mai puţin un film de acţiune american, o altă critică adusă peliculei) care ar vrea să şocheze, ci doar istoria unei rezistenţe şi a unei aşteptări. Aşteptarea (francezilor, englezilor, americanilor, oricui) care parcă ne defineşte de zeci de ani – mereu răbdători, sperând la un ajutor din afară sau pur şi simplu doar aşteptând. Constantin Popescu Jr. realizează portretul unei luări de atitudini şi a unei aşteptări, a unei lecţii de istorie poate necunoscută multora dintre noi şi reuşeşte o desprindere de la genul minimalist al filmelor romaneşti din ultima perioadă (minimaliste de nevoie, iar nu de voie, după cum remarca regizorul însuşi) ce merită luată în considerare.

FacebookGoogle+Twitter

2 răspuns la Portretul luptătorului la tinereţe

  1. Mi-ai facut pofta sa vad filmul cetind cronica ta, dar si a altora. Mi se pare important totusi de combatut pretentia/intentia regizorului de a face doar un film impotriva rezistentei totalitare. Da, e un aspect important, dar conteaza si valorile pentru care te lupti, nu doar valorile la care te impotrivesti. Iar Ogoranu, inspiratia principala a filmului, nu s-a dezis nici dupa 89 de crezurile sale legionare, cu tot apanajul de intolerante fasciste pe care le presupune o astfel de doctrina.

  2. C. Popescu spunea la conferinta de presa de la Victoria ceva de genul ca s-a simtit dator sa faca filmul, ca e spre informarea publicului tanar etc. Dar sunt de acord cu tine, iar aspectul pe care-l mentionezi -pentru ce te lupti- nu este abordat in film..
    Ogoranu a murit inainte sa aiba loc vreo discutie fata in fata cu regizorul, in 2006 filmul fiind abia la stadiul de idee/proiect .. dar oricum merita tratata si latura asta, a valorilor pe care le sustii.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress