Vavien

Tot din cadrul peliculelor care participă la Competiţie, am avut ocazia să urmăresc filmul turcesc Vavien. Citisem review-uri bune despre el, aşa că eram destul de optimistă faţă de ceea ce aveam să văd. Din păcate, spiritul meu critic sau poate gusturile mele în materie de filme nu s-au prea potrivit cu stilul abordat. Teoretic, Vavien s-ar încadra la comedie neagră, practic… e un hibrid din tot soiul de genuri – care nu m-a prea convins. Şi nu cred că este vorba de incompatibilitatea mea cu filmele de comedie neagră deoarece, în general, aceastea mă atrag, alături de alte variaţiuni mai trăsnite la care nu ştii exact cum să reacţionezi (vezi comediile nordice, unde umorul este parcă desprins dintr-o sală de cinema din cu totul altă lume). Avem de-a face cu o familie şi o casă unde tot felul de secrete sunt ascunse nu sub obişnuitul preş, dar în pereţi şi printre cărămizi; soţia strânge bani fără ştirea bărbatului, acesta cheltuieşte periodic din banii respectivi pentru a-şi întreţine pasiunea pentru o “artistă” (ce fel de artistă… rămâne să vedeţi), dar deţine şi o colecţie impresionantă de filme porno pe care o crede bine păzită de ochii celorlalţi – până când descoperă că însuşi fiul său, un adolescent ce întreţine relaţii şi cu o fată din vecini, urmăreşte în secret filmele din “arhiva” respectivă. Toată situaţia pare a atinge punctul culminant în momentul în care Celal decide să îşi “rătăcească” nevasta în timpul traseului de întoarcere după un picnic – nu degeaba îi tot spunea “Aş vrea să te arunc de pe un vârf de munte.” Condoleanţele, iar mai apoi felicitările, se strâng precum melcii după ploaie…

Verdict: Not my cup of black coffee.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress