Un sărut, vă rog

Pentru mine filmele se împart în două categorii (afară de cele clar autoriste): cele la care se simte sensibilitatea specifică a unei naţionalităţi şi cele singulare, atât de distanţate de tipologii sau standarde încât n-ai şti cum sau unde să le încadrezi. Filmul Un sărut, vă rog (Un baiser s’il vous plait) este croit tipic franţuzesc, chiar dacă nu şi tipic unei comedii – fie ele şi romantice, tot nu a reuşit să mă convingă că ar fi vorba de vreo comedie (momentele care îţi aduc un zâmbet sunt mai degrabă cauzate de un gând fugar la faptul că “numai francezilor le-ar trece prin cap să facă asta”). Trei poveşti, dintre care două sunt înrămate de întâlnirea accidentală şi ziua pe care ajung să o petreacă împreună doi necunoscuţi, iar istorisirea celorlalte vine ca o explicaţie în faţa refuzului unui sărut la despărţire. Émilie şi Gabriel devin neobişnuit de apropiaţi după doar câteva ore şi cum dimineaţa următoare o va întoarce pe Émilie la Paris (aduce vag aminte de Before Sunrise), cei doi încearcă să conştientizeze – fiecare povestind o întâmplare mai mult sau mai puţin personală – care ar putea fi consecinţele unui sărut (ce iniţial ar fi trebuit să semnifice un „Mulţumesc pentru ziua de azi.”… de câte ori i-aţi mulţumit unui străin sau unui amic astfel?) şi dacă merită sau nu să facă acest gest. Fără să divulg sfârşitul, voi spune doar că ultima scenă mi s-a părut poate cea mai reuşită din tot filmul; îmi fusese teamă că scenariul va da greş tocmai acolo, dar în schimb am avut parte de o secvenţa „curată” de dulcegării şi lucrul ăsta mi-a plăcut tare mult.

Verdict: Not on the, but on a fence.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress