TIFF la Peninsula

În perioada 26-29 august, în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului Peninsula, TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania) a pregătit cinefililor un program plin cu proiecţii de senzaţie.

Selecţia filmelor cuprinde titluri hit precum Altiplano (R. Peter Brosens, Jessica Hope Woodworth), aflat în competitia TIFF 2009, Zift (R. Javor Gardev), un film noir care a revoluţionat box-office-ul bulgar, sau Il Divo (R. Paolo Sorrentino), portretul legendarului politician italian Giulio Andreotti. Nu în ultimul rând microbiştii şi fanii celebrului jucător de fotbal Ferenc Puskas nu trebuie să rateze Puskas Hungary, un documentar în regia lui Tamás Almási despre marele căpitan al echipei maghiare din anii ’50, care a învins sărăcia şi exilul, a trecut prin Cel de-al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din 1956, ajungând atacantul celebru în toată lumea al echipei Real Madrid.

„Nu poate decât să mă bucure colaborarea dintre două festivaluri importante din România şi sper ca această apropiere dintre cinematografie şi muzică să fie una de succes. Ne-am propus să prezentăm la Festivalul de la Târgu Mureş o selecţie din cele mai bune filme de la Festivalul International de Film Transilvania, producţii care au fost foarte bine primite de clujeni şi cred că vor fi la fel de bine receptate şi de publicul de la Peninsula. Cred că această întâlnire dintre TIFF şi Festivalul Peninsula reprezintă începutul unui frumos şi durabil parteneriat”, declară Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

Programul proiectiilor

1. Altiplano
R. Peter Brosens, Jessica Hope Woodworth
Belgia, 2009

2. Puskás Hungary
R. Tamás Almási
Ungaria, 2009

3. The Good Heart/ O inimă bună
R. Dagur Kári
Islanda, 2009

4. Sons of Cuba/ Fiii Cubei
R. Andrew Lang
Marea Britanie, 2009

5. Comrade Couture/ Moda Comunistă
R.  Marco Wilms
Germania, 2009

6. Navidad/ În ziua de Crăciun:
R. Sebastian Lelio
Chile, 2009

7. ZIFT
R. Javor Gardev
Bulgaria, 2008

8. Pranzo Di Ferragosto/ Prânzul de pe 15 August
R. Gianni Di Gregorio
Italia, 2008
9. IL DIVO
R. Paolo Sorrentino
Italia, 2008

10. Caravana Cinematografică
R. Titus Muntean
Romania, 2009

11. The world is big and salvation lurks around the corner/ Lumea e mare, iar salvarea se ascunde dupa colţ
R. Stephan Komandarev
Bulgaria, 2008

12. Crossing the bridge – The Sound Of Istanbul/ Vedere de pe pod: Sunetul Istanbulului
R. Fatih Akin
Germania, 2005

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress