Jurnal de TIFF: Felicia inainte de toate

Felicia inainte de toate
Felicia inainte de toate
e unul dintre acele filme care-ti cade bine si-apoi iti doresti din rasputeri sa fi fost mai bun.

Mai degraba un fel de piesa de teatru cu trei plus doua personaje, intre Mrozek si Ibsen, construita in mare din dialogurile dintre o fiica si o mama. Prima plecata de mult din tara, intoarsa cateva zile, a doua arhetipala, recogniscibila, familiara tuturor.

Inainte de proiectie, protagonista Ozana Oancea ne spune ca si-ar dori sa ne regasim cu totii in film. Bifat cu brio. Pacat ca, dincolo de asta, nu erau foarte multe de gasit acolo. Mare pacat.

Exista un iz amatoricesc in realizarea Feliciei, o senzatie ca s-a facut totul in graba, sau improvizat, sustinuta de cateva scapari disonante (ici-colo, o replica pare citita, sau o rigidizare a camerei implica lipsa unei solutii mai bune…).

Dar scenariul e atat de corect. Povestea oricarui tanar (si nu numai) plecat demult din casa parinteasca si intors pentru conversatiile si tensiunile regulamentare. Neintelegeri, umor, absurd, Romania de azi si de anul trecut, figura tatalui decazut, golita de autoritate, destul de prezenta si in literatura (tanara) postcomunista… plus ceva atemporal ce tine de parinti si alienare – rudimentar spus, alienare, desi e cuvantul folosit de regizor in discutiile de dupa film.

Iar Ozana Oancea e admirabila. Subtila, feminina, melancolica si stoica, fireasca. Nici inevitabilul stil declamator al generatiei vechi, nici ostentatie colocviala a la mode. Eleganta implicita, bine temperata.

Filmul culmineaza cu un monolog lung, prilej de recital actoricesc, din nou, admirabil. Insa nu in totalitate justificat. De sine statator pana la limita delimitarii fata de restul filmului, riscat si dezechilibrant. Fiica ii spune mamei… tot. O rabufnire in crescendo, dramatica pana la tragic, un fel de eseu sau fragment de jurnal pus cu copy-paste in scenariu, avand, din pacate, prea putin de-a face cu tonul degajat, de comedie usoara, al filmului.

Alt prilej de-ati fi… ciuda pe ce ar fi putut fi acest film. Ramane o trufanda in registru minor, un film placut si aproape inevitabil empatic, dar fara pretentii.

In cele din urma, un tip de film care e un cetatean firesc si necesar al cinematografiei unei tari.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2019 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress