Tom Chamberlain “Clockwise From the Left”

laika-tom-chamberlain

Tom Chamberlain
“Clockwise From the Left”

vernisaj 23 octombrie, ora 19-21, la Fabrica de Pensule (str Henri Barbusse 59-61, et.3, Cluj)

Noul spatiu Laika din Cluj situat in incinta fostei Fabrici de Pensule este inaugurat de artistul britanic Tom Chamberlain (n. 1973, UK). Evitand practica sa obisnuita de atelier si incercand o cale alternativa, Tom Chamberlain propune expozitia “Clockwise from the Left”, un ansamblu de monotipuri alaturate unei acuarele foarte meticulos realizate.

Interesul artistului britanic se concentreaza exclusiv in zona artei abstracte, continuand intr-un mod original si inovativ traditia picturii abstracte din ultima jumatate de secol. Caracteristic la pictura lui Chamberlain este lentoarea cu care imaginea se dezvaluie, jocul pe care artistul il face cu perceptia vizuala a privitorului. Ochiul nu poate sa focalizeze imaginea ci “zoom-eaza” continuu in spatiul virtual creat de artist.
Lucrarile din expozitie, desi tehnic vorbind nu fac obiectul practicii zilnice de atelier, functioneaza similar unei pauze sau unei aluzii. Alaturarea acuarelei cu seria de monotipuri provoaca un dialog intre doua procese mecanice, unul al presei, iar celalalt al artistului. Metoda de creare a imaginilor proprie lui Tom Chamberlain este una de lenta acumulare a straturilor de culoare (sau cerneala in cazul de fata) prin suprapuneri repetate care genereaza un efect de vid, de neant. Senzatia vizuala este de iminenta a ceva nu inca prezent sau a ceva deja disparut. Lucrarile prezentate in expozitie sunt o incercare de stabilire a limitelor si a punctului focal al imaginii.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress