Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti şi Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca (Catedra de Limbi şi Literaturi Scandinave) au deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul HAMSUN 2009, 27-28 octombrie, Cluj Napoca (În ”Aula” Facultăţii de Studii Europene, str. Em. de Martonne nr. 1) prilejuit de sărbătorirea a 150 de ani de la naşterea scriitorului norvegian Knut Hamsun (1859-1952).
Având drept scop repunerea în valoare a moştenirii literare pe care a lăsat-o autorul norvegian, laureatul Premiului Nobel pentru literatură în 1920, anul aniversar Hamsun 2009 este celebrat atât în Norvegia, cât şi în plan internaţional. În România, anul Hamsun 2009 este marcat printr-un ciclu de conferinţe, susţinute de specialişti norvegieni şi români, printr-o expoziţie de afiş şi carte, precum şi prin difuzarea a şase pelicule inspirate de viaţa şi opera lui Knut Hamsun.
Programul filmelor este dupa cum urmeaza:
Marţi, 27 octombrie
14.00 Hamsun 2009 în Norvegia (documentar realizat de TVR Cultural)
14.30 Telegrafistul
16.30 Foamea
18.30 Hamsun
Miercuri, 28 octombrie
14.00 Rodul pământului
16.30 Pan
19.00 Hoinarii
Intrarea este liberă. Filmele sunt subtitrate în limba engleză.
Super tare! Abia astept!