După vizionările de aseară de la Victoria mă gîndesc serios să abandonez planul meu iniţial, acela de a urmări competiţia în întregime. În ultimii patru ani m-am lăsat purtat de valul referinţelor extra-competiţionale şi mi-au ieşit festivaluri destul de bune. Cu excepţia anului trecut oricum inserasem în programul meu toate filmele cîştigătoare. Din cîte am observat în ediţiile trecute sînt două filme cu adevărat bune în întrecerea fiecărui an, plus două-trei acceptabile. Anul trecut – în afara lui Intimidades, cîştigătorul, pe care nu l-am văzut – mi-a plăcut enorm Lake Tahoe, un film cu multă vînă cinematografică, cu o autentică viziune regizorală inside, cea mai bună proiecţie din tot festivalul, în opinia mea (puteţi citi paragraful patru al acestei relatări depe LiterNet, pentru împrospătarea memoriei în ce-l priveşte pe Lake Tahoe).
Iar dacă se păstrează norma de filme bune/ediţie/competiţie, atunci probabil că ceea ce trebuie cu adevărat văzut anul acesta e Marlon & Brando (ieri mi-a zis Alex Leo Şerban că e bun) şi Poliţist, adjectiv.
Aseară am văzut două găluşti din competiţia oficială, The Dead’s Girl Feast, un film brazilian care încearcă să trateze antropologic un caz petrecut într-o şezare de pe malul rîului Negro. E un film de ficţiune, nu un documentar, plin de încercări poetico-cinematografice care mi-au strepezit dinţii. În fapt, totul pare o telenovelă sălbatică (adică una în care se urlă non-stop) în care sînt învocaţi strigoi pe o muzică compusă de ceva cenaclu Flacăra brazilian.
A urmat Alle Anderen, o altă dudă, exemplu de minimalism german ratat. Filmul are substrat pe care l-aş fi apreciat enorm dacă ar fi fost transpus în imagini într-o formă subtilă, sensibil-împlinită. E povestea unui cuplu în care cei doi afirmă că se iubesc, dar, în realitate, se descompun reciproc zi de zi. Intenţii bune materializate slab.
O relatare detaliată despre a doua zi la TIFF, puteţi citi pe LiterNet.
Sorry, comments are closed for this post.