Revolutionary Road

null

Noul film al lui Sam Mendes reuşeşte să fie interesant şi puternic pe o temă deja pipată de mulţi alţi autori: dezagregarea cuplului la întîlnirea fiecărui membru implicat în poveste cu vechile sale aspiraţii şi dorinţe care nu s-au împlinit (sau, altfel spus, la întîlnirea cu resturile Visului American). Asta pentru că, pe linia vizibilă în Road to Perdition în legătură cu filmul noir – şi în contra tendinţei umane, ironice, vii, în care nara în American Beauty -, Sam Mendes se comportă din nou ca un arheolog care conservă un sit istoric. Precum un muzeograf iscusit, Mendes preia drama (genul cinematografic) şi construieşte o poveste în care să îi expună proprietăţile precum ar fi expuse descoperirile ştiinţifice într-un muzeu de specialitate. Evident că o astfel de iniţiativă schematizează un parcurs şi, mai mult, nu face decît să repete o multitudine de locuri comune ale genului filmic, însă odată acceptat demersul lui Mendes (fiind a doua oară cînd observ aşa ceva în filmele regizorului britanic nu pot crede ca acestea nu sînt intenţiile sale voite), lucrurile capătă sens. În plus, proiectul său are parte de nişte actori care îşi susţin partiturile realist şi convingător – Leonardo di Caprio şi Kate Winslet. Un film de văzut!

Cronica detaliată poate fi citită pe LiterNet.

Filmul rulează la Cinema City şi în Odeon Cineplex.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress